Politicianul care şi-a aranjat tot neamul în funcţii boiereşti la stat

Autor: Andreea Craciun
Data publicării:
Liberalul Atanasiu a lucrat intens în folosul celor apropiaţi
Liberalul Atanasiu a lucrat intens în folosul celor apropiaţi
Fost ministru al Apărării şi preşedinte al AVAS, senator şi primvicepreşedinte al PNL, Teodor Atanasiu s-a retras din iureşul politic pe o funcţie plătită la regeşte la stat, în Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Liberalul a dovedit abilităţi extraordinare şi a reuşit o serie de performanţe fabuloase, însă strict pentru rudele sale. 

Liberalul Atanasiu este autorul uneia din cele mai de succes poveşti de familie din istoria recentă a politicii româneşti, o instituţie despre care oricum se ştie că are la bază nepotismul. Liberalul pare a fi depăşit însă toate recordurile: soţia- la BNR, cumnata- la ASF, cumnatul- la Electrica, prietenul şi partenerul de afaceri- la Romarm.

Teodor Atanasiu, unul din „greii” PNL, a fost promovat de partid în Comitetul de Reglementare al ANRE, funcţie pe care o ocupă din mai 2017, după ce nu a reuşit să mai prindă un post de parlamentar, deşi a fost cap de listă al PNL Buzău la Senat. Ce este cel mai interesant la fostul ministru al Apărării nu e atât modul în care a reuşit să se retragă din politica mare, pe un post călduţ, dar extrem de bine plătit la stat, ci succesul formidabil pe care l-au cunoscut toţi membrii familiei sale. Laura Atanasiu, fostă Bişboacă, este acum angajată la Banca Naţională a României (BNR), pe un post nefăcut public şi cu salariu la secret, „conform art. 130 din Tratatul UE”, după cum se explică sec în declaraţia de avere a soţului.

Soţia liberalului, la BNR pe leafă secretă

Fostă traducătoare în Alba Iulia, Laura Bişboacă şi-a început cariera la stat în 2005, imediat după ce s-a căsătorit cu Teodor Atanasiu, pe atunci ministru al Apărării, devenind consiliera sa personală. Tânăra soţie a liderului liberal a ajuns ulterior consilieră la Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul, apoi consiliera lui Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor. În 2006, Laura Bişboacă este aleasă vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene de Femei a PNL Alba. În aceeaşi perioadă, soţia lui Atanasiu este angajată la ASF, de unde şi-a dat demisia cu puţin timp înainte de izbucnirea scandalului cu privire la soţiile politicienilor care ajung aici pe salarii de mii de euro.      

Cumnata la ASF, cumnatul la Electrica

Teodor Atanasiu nu a avut grijă doar de soţie. Dorin Alexandru Bişboacă, fratele Laurei, a fost angajat la AVAS în 2008, la scurt timp după ce liderul liberal era numit preşedintele acestei instituţii. Ulterior, cumnatul lui Atanasiu a fost numit în conducerea unor companii controlate de AVAS, iar în prezent este şeful biroului de audit intern la FISE Electrica Serv SA, parte a companiei de stat Electrica. Mai mult, soţia acestuia, Despina Teodora Bişboacă, deci cumnata liberalului Atanasiu, este expert în relaţii internaţionale la ASF, raiul pe pământ al rubedeniilor de politicieni români. 

Prietenul la Romarm, asociatul nevestei- deputat

Fostul vicepreşedinte al Senatului s-a îngrijit şi de prieteni, nu doar de familia soţiei. Nicuşor Mircea Mihai, partenerul de afaceri şi bunul prieten al lui Atanasiu, a fost adus în AVAS pe când acesta era şeful autorităţii, iar în prezent este, nici mai mult, nici mai puţin, decât director Operaţii- Tranzacţii al Romarm SA, companie strategică din industria de apărare a României.

Citeşte şi Baronul PDL care a încasat o dobândă uriaşă pentru împrumutul dat PNL

Relaţia dintre Teodor Atanasiu şi Nicuşor Mircea Mihai este atât de apropiată, încât cei doi deţin împreună două proprietăţi- un teren intravilan de aproape 2.500 metri pătraţi  şi o casă de vacanţă în Cugir. La aşa prietenie, era absolut normal ca şi soţia celui mai bun prieten al lui Atanasiu să fie angajată tot la stat, Marinela Mihai ocupând în prezent o funcţie în Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Cireaşa de pe tortul nepotismelor gătit de Atanasiu cu atâta migală este dată de Florin Claudiu Roman, partenerul de afaceri al Laurei Bişboacă fiind numit de fostul ministru în diverse consilii de administraţie la BTT, Eximbank, Daewoo sau E.ON Gaz, pentru ca în prezent să fie deputat PNL de Alba.

Avere impresionantă

Încrengătura formidabilă dezvoltată de Teodor Atanasiu cu neamuri şi prieteni în funcţii bănoase la stat eclipsează orice afacere a fostului ministru al Apărării.

Liberalul încasează un salariu anual de 277.898 lei de la ANRE, potrivit ultimei sale declaraţiei sale de avere, în timp ce soţia Laura se poate lăuda că nu are doar un singur venit la secret, cel de la BNR, cu chiar două, din moment ce nu face publică nici suma pe care o câştigă din funcţia de consilier al preşedintelui Companiei Asigurări Reasigurări Exim Romania Care SA. 

Soţii Atanasiu declară în schimb o chirie de 12.600 de euro de pe urma unei case din Alba Iulia, 93.084 lei din vânzarea unor părţi sociale, 144.500 lei din dividende şi 29.711,91 lei de la renunţarea la o asigurare de viaţă NN. Liberalii sunt proprietarii a două terenuri intravilane în Alba Iulia, unul în Cugir, iar în 2018 au mai cumpărat unul de 600 metri pătraţi în Bucureşti, pe numele soţiei. Soţii Atanasiu au o casă în Cugir, două în Alba Iulia şi au achiziţionat tot în 2018 încă una, cu o suprafaţă de 400 de metri pătraţi, în Bucureşti, de asemenea pe numele soţiei.

Familia are şapte conturi bancare, din care şapte pe numele Laurei Atanasiu, în care deţin circa 870.000 lei, peste 120.000 de euro şi 25.000 de dolari. În 2018, Teodor Atanasiu s-a împrumutat cu 80.000 de euro de la persoana fizică Lazăr Ion, bani pe care trebui să-i restituie în 2021.   

Afacerile merg prost

Singurele care merg prost în familia Atanasiu sunt firmele liberalului. Cooperativa de Credit Concordia Cugir, la care fostul ministru este acţionar, nu are activitate, Neodex SRL- unde Laura Atanasiu are 50% din părţile sociale, nu pare a exista în realitate, în timp ce ND Corporation SRL, un bar din Zlatna, are pierderi cumulate în ultimii cinci ani pierderi de 150.000 de lei şi datorii curente de 275.000 lei, iar Eastern Hills SRL din Bucureşti este fără activitate, cu pierderi de 38.000 lei în ultimul an fiscal şi datorii de 24.000 lei. 

Citeşte şi Theodor Stolojan, secrete de afaceri. Unde îşi ţine milioanele de euro

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bitcoin / Foto: Freepik
Euro vs dolar / FOTO: Freepik

Euro, la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani față de dolar

Moneda euro a continuat să piardă teren în fața...

Jeff Bezos și Elon Musk
Bursa de Valori București
Ministrul Marcel Boloș / FOTO: Facebook
Stație de transformare / Foto: Freepik
Bună dimineața! / Foto: rawpixel.com
ArcelorMittal

ArcelorMittal amână investițiile verzi planificate în UE

Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...

Cu ochii pe mesaje / FOTO: Freepik
foto: pexels.com
Concedieri / sursa foto: Freepik.com / Drazen Zigic
Aragaz / FOTO: Unsplash

Ungaria caută noi surse de aprovizionare cu gaz natural

O strategie menită să asigure un echilibru între...

Om de afaceri / FOTO: Freepik

Companiile chineze se agață de dolarul american

Companiile chineze își păstrează dolarii,...

Date ROBOR

A crescut ROBOR. Veste proastă pentru cei care au credite

Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...

Un tractor ară câmpul / Foto: Freepik

AFM. Încep înscrierile în programul Rabla pentru Tractoare

Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...

Palatul CEC
Germania. Foto: Ingo Joseph - Pexels
Ruble
Ministrul Adrian Câciu / FOTO: Gov.ro
SUA-China / FOTO: Freepik
Banca Naţională a României
Wall Street
Bună dimineața!
Tehnologie avansată / FOTO: Freepik

Suedezii propun asistentul virtual cu ”mii de fețe”

La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...


pixel