Lista liderilor SANCŢIONAŢI de Rusia. Moscova a avertizat că va fi extinsă

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Moscova. Foto: Дмитрий Трепольский - Pexels
Moscova. Foto: Дмитрий Трепольский - Pexels
O serie întreagă de lideri ai lumii au fost sancţionaţi de către Moscova, fiind puşi pe o listă a persoanelor care au interdicţie de a intra în Federaţia Rusă.

"Începând din 15 martie, pe lista neagră a persoanelor care nu pot intra pe teritoriul Federaţiei Ruse figurează premierul Canadei, Justin Trudeau, precum şi miniştrii de Externe şi ai Apărării, Melanie Joly şi Anita Anand", a comunicat Ministerul de Externe de la Moscova, citat de CNN.

Instituţia a precizat că măsura interdicţiei de călătorie pe teritoriul Rusiei li se aplică şi oficialilor americani vizaţi de sancţiuni, inclusiv preşedintelui Joseph Biden, potrivit Sky News.

Rusia semnalează că oficialii americani şi canadieni vizaţi de sancţiuni vor avea blocate activele bancare pe care le-ar deţine în Rusia. Sancţiunile vor fi aplicate de instituţiile guvernamentale ruse şi de autorităţile de reglementare în domeniul bancar.

 

Lista celor sancţionaţi

 

Rusia a anunţat, marţi, sancţiuni împotriva preşedintelui Statelor Unite, Joseph Biden, şi a altor membri ai Administraţiei de la Washington. Sancţiunile Moscovei, o ripostă la măsurile masive impuse de Occident împotriva Rusiei din cauza războiului din Ucraina, îi vizează pe preşedintele Joseph Biden, pe secretarul de Stat Antony Blinken, pe şeful Pentagonului, Lloyd Austin, pe consilierul prezidenţial pentru Siguranţă Naţională, Jake Sullivan, şi pe William Burns, directorul Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), informează BBC News. De asemenea, conform agenţiei Interfax, sunt vizaţi de sancţiuni Mark Milley, şeful Statului Major Interarme din SUA, Jennifer (Jen) Psaki, purtătoarea de cuvânt a Preşedinţiei SUA, adjunctul consilierului prezidenţial pentru Siguranţă Naţională, Daleep Singh, directorul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională, Samantha Power, Hunter Biden, fiul lui Joseph Biden, fostul candidat la preşedinţie şi fostul secretar de Stat Hillary Clinton, subsecretarul american al Trezoreriei, Adewale Adeyemo, şi Reta Jo Lewis, preşedintele Băncii americane pentru Import-Export, transmite Mediafax.

Administraţia de la Moscova a avertizat că va extinde sancţiunile, urmând să fie vizaţi şi alţi oficiali guvernamentali americani, inclusiv militari, precum şi membri ai Congresului, avocaţi, antreprenori şi experţi.

Statele Unite, Grupul G7, Uniunea Europeană şi NATO au impus sancţiuni masive împotriva Rusiei din cauza invaziei militare în Ucraina. Marţi, Washingtonul a anunţat sancţiuni suplimentare care vizează patru cetăţeni ruşi, precum şi o entitate. De asemenea, Marea Britanie a anunţat marţi sancţionarea a 370 de persoane din Rusia, printre care premierul Mihail Mişustin, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, ministrul Apărării, Serghei Şoigu, fostul preşedinte Dmitri Medvedev şi Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, conform BBC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Bijuteriile indiene se ieftinesc
Planșeul Unirii
Reacția pieței la decizia OPEC
Modificarea PNRR
Bitcoin / Foto: Freepik
Ger și viscol
Donald Trump și Jerome Powell
Ministerul Finanțelor
Sediul Bosch / sursa foto: Bosch.de
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat
Jensen Huang, CEO Nvidia
Portul Bandar Abbas
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
 Seagal si Vladimir Putin
Stație de transformare / Foto: Arhivă
Trofeul FIFA al Cupei Mondiale de Fotbal
Cod galben de ger / Foto: Freepik
Elon MUsk și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Viscolul a închis mai multe drumuri
Scoaterea banilor din firmă se complică

pixel