Locarno 2019. Un film portughez a luat Leopardul, românii au luat premiu cu Ivana cea Groaznică

Autor: Alex Dinu
Data actualizării:
Data publicării:
„Vitalina Varela”, scris şi regizat de Pedro Costa, a fost recompensat cu Leopardul de Aur (Pardo d’oro) la cea de-a 72-a ediţie a Festivalului de la Locarno, unde lungmetrajul „Ivana cea Groaznică” (România-Serbia) a câştigat premiul special al juriului secţiunii Cineasti del Presente.

Lungmetrajul biografic îi are în rolurile principale pe Vitalina Varela, coscenaristă, premiată anul acesta la Locarno pentru cea mai bună interpretare feminină, Ventura, Manuel Tavares Almeida, Francisco Brito, Imídio Monteiro şi Marina Alves Domingues.

Cineastul a declarat în festival că filmul aparţine Vitalinei. „Este o forţă a naturii, a trecutului şi prezentului, dar şi a viitorului nostru. Premiul este foarte important pentru cei care au făcut acest film. Să primim un trofeu într-un festival de importanţa Locarno înseamnă că totul e posibil, chiar şi pentru un bătrân cu un film mic făcut fără bani. Pentru mine este o onoare şi sper că va deschide unele uşi pentru ca filmul să fie văzut în mai multe părţi ale lumii”.

Filmul portughez „Vitalina Varela”, scris şi regizat de Pedro Costa, a fost recompensat cu Leopardul de Aur (Pardo d’oro) la cea de-a 72-a ediţie a Festivalului de la Locarno, unde lungmetrajul „Ivana cea Groaznică” (România-Serbia) a câştigat premiul special al juriului secţiunii Cineasti del Presente.

OSCAR 2019: "Green Book", desemnat cel mai bun film VIDEO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Parlamentul European
Benzinărie
Foto: Freepik.com
Lingouri de aur / Foto: Unsplash
Marea Britanie

Noi condiții de călătorie în Marea Britanie pentru români

Începând cu 25 februarie, cetățenii români care doresc...

Elveția a adoptat inteligența artificială în domeniu IT / Foto: Freepik

AI împinge Elveția în fruntea Europei la productivitate

Productivitatea în sectorul informației și...

Viscolul închide mai multe șosele / Foto: Arhivă
Banca Naționala a României

De ce a greșit BNR prognoza inflației pentru decembrie 2025

BNR recunoaște erorile de prognoză: inflația din 2025 a...

Muncitori pe șantier / Foto: Unsplash
Cripto / FOTO: Freepik

Evoluția Bitcoin după anunțul privind majorarea tarifelor

Bitcoin a evoluat aproape neschimbat duminică,...

Pompe de petrol
Marco Rubio / Foto: Daniel Torok / Casa Albă
Drumarii au scos utilajele de dezăpezire
Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Donald Trump
Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Florin Bănică
Banca Națională a României
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei
Proteste în Iran
Viscolul a închis mai multe drumuri
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Aeroportul din Sifia, Bulgaria / Foto: Wikipedia
Cimitir de mașini

pixel