Lucian Șova vrea să bage trenul în aeroport

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Ministrul demisionar al Transporturilor, Lucian Şova, a declarat marţi, la Iernut, că proiectul său referitor la legarea Gării de Nord de Aeroportul Otopeni pe calea ferată se va finaliza înainte de anul 2020, întrucât majoritatea procedurilor sunt în derulare, iar autorizaţiile necesare sunt deja obţinute. 

"Este un proiect al meu şi voi băga trenul în Aeroport. CFR Infrastructură deja are în licitaţie dublarea căii ferate vechi, are studiul de fezabilitate pentru segmentul nou definitivat, pregăteşte caietul de sarcini pentru execuţia lucrărilor. Este un caiet de sarcini pe care am solicitat să îl facă de aşa manieră încât cei care vor câştiga licitaţia să fie obligaţi să aibă mobilizare 24 de ore din 24, 7 zile din 7 şi sărbători legale, astfel încât în 12 luni trenul de la Gara de Nord să intre în Aeroportul Otopeni. Şi o pot spune cu mai multă certitudine, acesta este un proiect început de mine şi probabil că îl voi termina tot eu înainte de 2020. La sfârşitul primăverii, atunci când timpul o va permite, se va lucra. Se va lucra probabil şi în această iarnă la dublarea căii ferate, acolo nu e nevoie de exproprieri, de avize de mediu şi aşa mai departe", a subliniat ministrul Transporturilor.

Lucian Şova a precizat că au fost deja obţinută autorizaţia pentru Planul Urbanistic Zonal şi toate autorizările, inclusiv cele care ţin de aeronautică şi sunt greu de obţinut.

"Dar având în vedere că aceste instituţii se află în subordinea Ministerului Transporturilor, în fiecare săptămână am avut grup de lucru şi toate problemele au fost rezolvate. Am colaborat foarte bine cu primarul din Otopeni şi îi mulţumesc, pe această cale, preşedintelui Consiliului Judeţean Ilfov, care nu a refuzat să facă niciun efort pentru susţinerea acestui proiect", a precizat Lucian Şova. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Cumparaturi online. Foto: Pexels.com
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Birou firma. Foto: Freepik.com
Reprezentanți ai Confederaţiei Patronale Concordia
Euro digital. Sursa: Freepik.com
Glob de ciocolata. Foto: Freepik.com
Ilie Bolojan / Foto: George Călin / Inquam Photos
Mașini / FOTO: Freepik
Bani / Foto: DCBusiness

Mecanism nou pentru proiectele suspendate din PNRR

Guvernul lansează în dezbatere un proiect de OUG care...

Tineri așteaptă trenul într-o gară / Foto: Freepik
Sam Altman, CEO Open AI
Foto: Freepik.com
Metale rare
Sistemul Arrow 3 / Foto: Israel Aerospace Industries
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Mega Image își consolidează prezența în județul Vrancea
Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Factură energie electrică
foto: pexels.com
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Tineri analizează grafice / Foto: Freepik
Dosare ANAF. Freepik.com
Foto: Pexels.com
Camera Deputaților / FOTO: Facebook

Decembrie fierbinte pentru mediul de afaceri din România

Finalul de an aduce o avalanșă de schimbări fiscale, iar...

Roxana Mînzatu, comisar european
Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își celebrează...

Hackeri / Foto: Freepik

pixel