Ludovic Orban despre ajutorul pentru HORECA: De îndată

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Se așteaptă un răspuns
Se așteaptă un răspuns
Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a anunţat, luni, că la finalul acestei săptămâni, cel mai probabil, schema de ajutor de stat pentru industria ospitalităţii va fi finalizată şi aprobată, astfel încât săptămâna viitoare să fie transmisă Comisiei Europene.

"La ora actuală, am format o echipă de lucru care lucrează la schema de ajutor de stat, care este aproape finalizată. Sper ca, până la sfârşitul săptămânii, să putem finaliza şi aproba schema, astfel încât săptămâna viitoare să o trimitem la Comisia Europeană şi, imediat ce obţinem aprobarea Comisiei Europene, să adoptăm ordonanţa de urgenţă pentru a pune în practică această schemă", a declarat Orban, la sediul PNL.

El a explicat că, prin această schemă de ajutor de stat, se compensează 20% din scăderea cifrei de afaceri pe 2020 raportat la 2019.

Citește și Florin Cîţu: EXCLUD varianta unui acord cu FMI

"Pe lângă măsurile pe care le-am adoptat, (...) în discuţiile pe care le-am avut cu reprezentanţii asociaţiilor din industria ospitalităţii, am discutat de o schemă de ajutor de stat care a fost utilizată în câteva ţări europene. Este o schemă prin care se compensează un procent de 20% din scăderea cifrei de afaceri pe 2020 raportat la 2019. Va trebui să solicităm aprobarea Comisiei Europene, pentru că orice schemă de ajutor de stat trebuie aprobată la nivel european. Va fi probabil mai simplu de a obţine aprobarea din partea Comisiei Europene, pentru că, dacă s-au acceptat în alte ţări europene astfel de scheme, cel mai probabil, o să ne aprobe şi nouă", a afirmat prim-ministrul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Asigurări / Ilustrație: DCBusiness
Bogdan Chiriţoiu / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr
Temu / Foto: DCBusiness
Dan Suciu
Tunelul Margina-Holdea
ONG-urile riscă să dispară
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan, discuții cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineaţă...

e-Factura / Foto: Freepik

pixel