Ludovic Orban despre majorarea pensiilor: ”Actuala abordare este o aberație”

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Ludovic Orban: Susţinem adoptarea rapidă în Parlament a Legii de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă 1/2020 care a salvat Pilonul 2 de pensii de la naţionalizarea prin falimentarea administratorilor de pensii private.
Ludovic Orban: Susţinem adoptarea rapidă în Parlament a Legii de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă 1/2020 care a salvat Pilonul 2 de pensii de la naţionalizarea prin falimentarea administratorilor de pensii private.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, liderul PNL, a declarat marţi că ar trebui să se revină la sistemul de creştere a pensiilor la începutul anului şi a apreciat drept o "aberaţie" realizarea de legi care să prevadă creşterea pensiilor şi a salariilor pe mai mulţi ani.

"Eu sunt adeptul sistemului de indexare care să ţină cont de rata inflaţiei, să compenseze pierderea puterii de cumpărare ca urmare a creşterii preţurilor, adică compensarea 100% a ratei inflaţiei şi până la 50% din creşterea salariului mediului brut pe economie, astfel încât să crească şi puterea de cumpărare odată cu creşterea economică, pentru că obiectivul nostru este să creştem şi puterea de cumpărare pe măsură ce există o creştere economică sănătoasă. Din punctul meu de vedere, este o aberaţie să te apuci să faci legi în care să prevezi că pe patru ani, cinci ani, şase ani, eventual pe 100 de ani - de ce nu au prevăzut cum o să crească pensiile şi salariile pe 100 de ani PSD? - pentru că nu poţi să faci o astfel de predicţie care să stea în picioare în condiţiile în care, aţi văzut, nimeni nu a anticipat pandemia, pandemia a generat o criză economică mondială, nu numai în România, care a redus resursele financiare atât pentru fondul de pensii, cât şi pentru bugetul de stat şi care a creat literalmente o problemă foarte serioasă", a afirmat Orban, după ce a participat la şedinţa Biroului Permanent al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.

El nu a dorit să dea detalii legate de propuneri concrete privind modificarea legii salarizării şi a legii pensiilor.

Liderul PNL a arătat că susţine recalcularea pensiilor pe baza principiului contributivităţii.

"Mai susţin recalcularea pensiilor. Dar în ce sens recalcularea pensiilor? Că mulţi îşi imaginează că recalcularea pensiilor înseamnă creşterea pensiilor. Nu. Recalcularea pensiilor are obiectivul să facă dreptate pentru pensionari, adică să echivaleze pensiile pentru contributivitate similară. La ora actuală, cine s-a pensionat în '98 are o pensie mai mică decât cel care s-a pensionat în 2004, cel care s-a pensionat în 2020 are o pensie mai mare decât cel care s-a pensionat în 2018, de exemplu, la condiţii similare de contributivitate şi aici, într-adevăr, trebuie realizată această recalculare, astfel încât la condiţii similare de vechime, de contribuţii să existe pensii similare", a spus el.

Turcan, despre PENSII: Creşterea pensiilor cu 40% este o ILUZIE

Întrebat dacă este posibilă o creştere de 3 până la 8% a pensiilor, el a răspuns că nu se hazardează să dea procente.

"Cum am spus şi de salariul minim totdeauna, am spus să mergem pe o formulă care să se bazeze pe realităţile economice. La salariul minim - pe creşterea productivităţii, rata inflaţiei şi pe coeficientul de corecţie determinat de creşterea economică; la fel şi la pensii - compensezi pierderea puterii de cumpărare prin indexarea cu 100% cu rata inflaţiei şi creşti un pic puterea de cumpărare în funcţie de creşterea economică. Dacă nu este creştere economică (...), nu poţi să creşti pensiile, nici salariile în sectorul public şi aici legea salarizării adoptată de PSD a prevăzut creşterea în patru etape, cu câte 25%, faţă de suma care era în 2018, la o sumă stabilită din burtă pentru anul 2021", a mai spus Orban.

Liderul liberalilor consideră că cea mai bună variantă pentru stabilirea punctului de pensie este la începutul anului.

"Trebuie să se revină la sistemul de creştere a pensiilor - care a fost zăpăcit de PSD - de la 1 ianuarie, la începutul anului, pentru că atunci ai datele în baza cărora poţi să-ţi întemeiezi creşterea punctului de pensie. (...) Vă dau un exemplu: ştiţi că există un coeficient de corecţie care a fost introdus în lege pentru ca cei care se pensionează, de exemplu, după 1 ianuarie 2021 să beneficieze de creşterea la care au dreptul, conform formulei, cei care s-au pensionat anterior. Acest coeficient de corecţie a fost introdus pentru creşterea de la 1 ianuarie, când s-a făcut şi în iulie şi datorită transferului de contribuţie a fost dat peste cap acest coeficient de corecţie, care a dus, până la urmă, la nişte inechităţi în ceea ce priveşte calculul pensiilor", a explicat Ludovic Orban. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Tricolorul României
Liberty Galați, fostul Sidex
Casetă de valori / Foto: Freepik
Petroliști
Bani
Copii nu mai au acces pe rețele de socializare / Foto: Freepik
Barajul Paltinu
Argintul a avut cea mai proastă evoluție dintre metalele prețioase
Emmanuel Macron / Foto: Banca Mondială / Flickr
O femeie folosește un ATM și se uită la telefonul său / Foto: Freepik

Tot mai puține ATM-uri, dar crește puternic rețeaua POS

Numărul total al cardurilor active din România a ajuns,...

Ploaie
Vot în Elveția / Foto: Freepik
Imaginea dezastrului / FOTO: Facebook DEER – Muntenia Nord
ANAF / Foto: Freepik

Impozitul suplimentar de 15%. Cum arată noua declarație ANAF

ANAF a publicat în transparență proiectul de ordin care...

Ghișeu
Cineva va citi toate conversațiile / Foto: Freepik
Wizz Air
Centrala de la Iernut / Foto: Romgaz
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu

Rosneft intră în zid: profitul s-a prăbușit cu 70% în 2025

Rosneft, cel mai mare producător de petrol al Rusiei, a...

Explozii în Marea Neagră / Foto: Twitter
JP Morgan / Foto: Ben Sutherland / Flickr

JP Morgan, prinsă între scandalul Epstein și Bitcoin

Banca americană JPMorgan se confruntă cu un val de...

Titluri de stat Fidelis
Bursă / Foto: Freepik

Bursa de Valori Bucureşti a închis săptămâna pe roşu

BVB a închis pe roşu ultima şedinţă de tranzacţionare a...

Baterii / Foto: Freepik

pixel