MAE, anunţ pentru cei care merg, vara aceasta, în Grecia. Noi măsuri puse în aplicare

Autor: Mihai Ciobanu
Data publicării:
Atenţionare de călătorie MAE: Grecia - restricţii în transportul public din Atena / Foto: Pexels
Atenţionare de călătorie MAE: Grecia - restricţii în transportul public din Atena / Foto: Pexels
Românii iau cu asalt staţiunile din Grecia, vara aceasta.

Autorităţile de frontieră elene estimează că numărul turiştilor din România preconizat pentru actualul sezon estival va fi de aproximativ 1,4 milioane de cetăţeni români, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

O delegaţie a MAE a fost în Republica Elenă pe 27 şi 28 mai, prilej cu care a avut o serie de întâlniri tehnice cu reprezentanţi ai autorităţilor locale şi regionale elene şi bulgare, precum şi cu reprezentanţi ai patronatelor greceşti din industria hotelieră, cu scopul de a găsi cele mai bune soluţii pentru facilitarea accesului şi şederii turiştilor români, în contextul sezonului estival.

Citeşte şi: Cele mai mici salarii din România sunt în turism

În cadrul discuţiilor tehnice din punctul de trecere a frontierei Kulata-Promachonas, la care au participat şi reprezentanţi ai poliţiei naţionale şi de frontieră din Bulgaria şi Grecia, partea română a prezentat interlocutorilor eleni şi bulgari o serie de obiecţii ale turiştilor români faţă de timpii mari de aşteptare pentru trecerea frontierei, îngrijorarea autorităţilor române privind riscul repetării întârzierilor mari din anii precedenţi şi a asigurat de întreaga disponibilitate a părţii române pentru colaborare instituţională în vederea identificării unor soluţii menite să fluidizeze traficul la frontiera bulgaro-elenă şi să reducă timpii de aşteptare.

Reprezentanţii autorităţilor bulgare şi elene au precizat că au fost deja întreprinse o serie de măsuri complementare eliminării restricţiilor sanitare şi care vor conduce la reducerea timpilor mari de aşteptare pentru accesul în Republica Elenă.

Printre cele mai importante măsuri comunicate de partea elenă se află: suplimentarea numărului poliţiştilor de frontieră eleni pentru realizarea controlului la frontieră; creşterea capacităţii de tranzit prin punctul de frontieră prin organizarea unor ghişee adiţionale; simplificarea procedurilor de control al documentelor de călătorie pentru cetăţenii UE; o mai bună coordonare între autorităţile de frontieră bulgare şi elene pentru transmiterea, în timp real, a informaţiilor privind volumul de tranzit la frontiera româno-bulgară.

De asemenea, consultările care au avut loc cu acest prilej au creat premisele pentru organizarea, în premieră, în perioada următoare, a unei reuniuni tehnice trilaterale, România-Bulgaria-Grecia, pe tema gestionării fluxurilor de turişti care călătoresc pe cale rutieră în Republica Elenă, prin Bulgaria.

MAE transmite cetăţenilor români care doresc să călătorească în Republica Elenă, în actualul sezon estival, următoarele recomandări: consultarea, înainte de efectuarea deplasării, a paginii de internet a MAE, secţiunea Condiţii de călătorie; utilizarea unor puncte de trecere a frontierei alternative, destinate tranzitului rutier pentru turişti, având în vedere faptul că punctul de trecere a frontierei Kulata-Promachonas este cel mai solicitat în această perioadă a anului; evitarea, pe cât posibil, a deplasărilor în zilele de la finalul săptămânii şi a intervalelor orare de maximă aglomeraţie, 12,00-18,00; să se asigure că dispun de carburant suficient şi rezerve de alimente şi apă pentru cazul creşterii timpilor de aşteptare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Analiză ING: Perspectivele economiei României în 2026

ING: Perspectivele economiei României se îmbunătățesc,...

Foto: Freepik.com

Aurul a atins o valoare fără precedent

Aurul a depăşit valoarea de 4.500 de dolari uncia.

Masa de Crăciun. Foto: Freepik.com

Cât îi costă pe români masa tradiţională de Crăciun

Costul total al Crăciunului în 2025 poate atinge uşor...

TAROM

Costin Iordache se retrage de la conducerea TAROM

Directorul general al companiei TAROM, Costin Iordache,...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Bani / Foto: Freepik
Centrală pe cărbune / sursa foto: Freepik.com
Foto: Facebook Apele Romane
Șantierul liniei de metrou M6 / Foto: Oana Pavelescu
foto: pexels.com
Abația Sint Sixtus

Abațiile care produc celebrele beri trapiste, în pericol

Celebrele beri trapiste din Belgia, considerate un...

Foto: Mihai Ciobanu

Cine este Irineu Darău, noul ministru al Economiei

Modificări în Guvernul Bolojan. 

O unitate Gazprom / FOTO: Pagina de Telegram a companiei
Calcule. Foto: Freepik.com
Energie / Foto: Freepik
Mină de suprafață / Foto: Pexels
Bani
Lingouri de cupru într-un depozit / Foto: Freepik
Tractor ară câmpul / Foto: Freepik
BVB
Foto: Pexels.com
Teren. Foto: Freepik.com

Harta celor mai scumpe terenuri din România

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Jucării / sursa foto: Freepik.com

Norme mai stricte privind siguranţa jucăriilor

Un nou regulament european privind siguranța jucăriilor...

Fabrica. Foto: Freepik.com

pixel