Metrorex anunță data la care va fi gata magistrala de Metrou M 6 Gara de Nord - Aeroport Otopeni

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Metrou
Metrou
Magistrala de Metrou M 6 Gara de Nord - Aeroport Otopeni va fi inaugurată în 2027, a anunţat astăzi directoarea Metrorex, Mariana Miclăuş.

Ea a făcut anunţul cu ocazia semnării contractului pentru a doua secţiune a liniei de metrou M6, ce va avea sase staţii de la Zona Comercială Băneasa până la aeroportul Henri Coandă din Otopeni.

De luna viitoare încep lucrările pentru primele staţii între Gara de Nord şi Băneasa, unde contractul a fost semnat în urmă cu un an, iar în următoarea perioadă vor fi lansate licitaţiile şi pentru restul instalaţiilor, a explicat Mariana Miclăuş.

Mariana Miclăuş a afirmat că: ”În perioada următoare va fi lansată - este încărcată în SEAP - documentaţia pentru lucrările de arhitectură, cale de rulare, instalaţii electromecanice şi curenţi slabi, urmând ca până la sfârşitul anului să lansăm şi procedura pentru sistemul de automatizare a traficului, precum şi achiziţia a 12 trenuri de metrou care vor deservi magistrala şase de metrou”.

Peste aproximativ două luni Metrorex estimeaza că va fi deschisă şi staţia de Metrou Tudor Arghezi pe Magistrala M 2 Berceni -Pipera, staţie pe care o construieşte Primaria Sectorului 4, relatează RRA.

Citește  și:

Modificare PNRR. Adrian Negrescu: Totul are legătură cu alegerile din 2024

România a avut termen până astăzi să trimită Comisiei Europene propunerile de modificare pentru Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în baza căruia ţara noastră beneficiază de o alocare de aproape 30 de miliarde de euro.

Adrian Negrescu, analist economic, a afirmat că: ”Miza e cu totul alta - autoritatile încearcă să mute mare parte din reforme în 2025, dupa alegeri. Asta ca să nu piardă definitiv finanțarea, iar PNRR, din Planul National de Reforme Probabile, sa NU devina Planul National de Reforme Ratate”, a comentat ironic expertul la TVR.

Reprezentanţii Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene susţin că principalele modificări vizează reforma pensiilor şi lucrările pentru metroul spre Otopeni.

Primul capitol din PNRR pe care autorităţile române vor să-l modifice este cel legat de reforma pensiilor. Mai exact, să elimine procentul de 9,4% din PIB şi în locul acestuia să introducă o nouă regulă de indexare. Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Benzinărie
Foto: Freepik.com
Lingouri de aur / Foto: Unsplash
Marea Britanie

Noi condiții de călătorie în Marea Britanie pentru români

Începând cu 25 februarie, cetățenii români care doresc...

Elveția a adoptat inteligența artificială în domeniu IT / Foto: Freepik

AI împinge Elveția în fruntea Europei la productivitate

Productivitatea în sectorul informației și...

Viscolul închide mai multe șosele / Foto: Arhivă
Banca Naționala a României

De ce a greșit BNR prognoza inflației pentru decembrie 2025

BNR recunoaște erorile de prognoză: inflația din 2025 a...

Muncitori pe șantier / Foto: Unsplash
Cripto / FOTO: Freepik

Evoluția Bitcoin după anunțul privind majorarea tarifelor

Bitcoin a evoluat aproape neschimbat duminică,...

Pompe de petrol
Marco Rubio / Foto: Daniel Torok / Casa Albă
Drumarii au scos utilajele de dezăpezire
Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Donald Trump
Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Florin Bănică
Banca Națională a României
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei
Proteste în Iran
Viscolul a închis mai multe drumuri
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Aeroportul din Sifia, Bulgaria / Foto: Wikipedia
Cimitir de mașini

pixel