Acest lucru ar urma să ai bă loc începând cu toamna anului 2021. Propunerea a fost făcută în urmă cu câteva zile de către Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.
Creșterile ar fi cele rezultate din recalculările prevăzute în noua lege a pensiilor, în contextul creșterii și a punctului de pensie de până la 1.875 de lei.
Vechimea în muncă. Verifică singur dacă ţi-au fost plătite contribuţiile la stat
"Haideţi să facem aşa, fiecare dintre dumneavoastră aşteptaţi o recalculare, pensionarii, în general, aşteaptă o recalculare. Spunem această grupă de pensii până la... va avea o majorare de pensii X%, cealaltă grupă va avea un alt gen de majorare. Atunci putem aplica o sumă forfetară, adică să dăm de exemplu unui pensionar suma de 300 de lei, poate nu este suma cea corectă, dar nu aştept până în 2021 şi dau astăzi 150 de lei, adică un procent din suma pe care o anticipez a fi dată în 2021 şi o dăm astăzi. În 2021, când se termină recalcularea vedem cum a fost, dacă a fost sau nu corectă suma. Dacă e mai mult, îi dăm diferenţa omului, dacă e mai puţin, vedem ce facem atunci", a declarat Eurgen Teodorovici.
Noua lege a pensiilor prevede, într-adevăr, ca, până în 2021, când se va aplica în integralitatea ei și va înlocui actuala lege, pensiile actuale să se recalculeze, conform prevederilor noii legi. Adică luând în considerare noua formulă, noua structură a pensiei minime și tipurile de pensii care vor exista, prin raportare la prevederile actuale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministerul Finanțelor...
Alocațiile pentru copii rămân...
Persoanele asigurate în baza...
Campioană de un deceniu la...
O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...
Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante
Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.
Piața imobiliară din România...
Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...
Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...
Primăriile pot lua împrumuturi...
Analiza publicată de DCBusiness...
Guvernul clarifică acordarea...
Acțiunile Oracle au scăzut cu...
O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...
Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...
Sistemul energetic românesc...
Leul a avut o evoluție relativ...
Electrificarea liniei ferate...
Dumitru Chisăliță: „Sancțiunile...
Generația Z cumpără cel mai...