Majorarea la 65 de ani a vârstei de pensionare a femeilor. Ministrul Muncii, intervenţie fulger
Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Marius Budăi, ministrul Muncii, a vorbit despre programul care prevede majorarea treptată a vârstei de pensionare a femeilor. 

Guvernul României se obligă prin PNRR ca, din anul 2035, și femeile din România să iasă la pensie tot la vârsta de 65 de ani. În prezent, vârsta de pensionare a acestora este de 62 de ani. Despre acest plan a vorbit, la Antena 3 CNN, ministrul Muncii, Marius Budăi. 

”Eu am spus-o foarte clar și o să o spun foarte clar să înțeleagă și acum. Noi, sau cei care au scris acolo, pun carul înaintea boilor. Pentru că noi trebuie să ne ocupăm de creșterea speranței de viață a cetățenilor români și după aceea să vedem dacă mai discutăm și dacă mai este o cazul de o creștere a vârstei de pensionare. Noi trebuie să ne ocupăm de nivelul de trai crescând astfel speranța de viață și mai ales speranța de viață sănătoasă a cetățenilor români și după aceea mai vedem", a declarat, într-o intervenţie la postul de televiziune, Marius Budăi.

 

Citeşte şi: Budăi: Proiectul de lege transmis Parlamentului privind pensiile de serviciu respectă criteriile din PNRR

 

Proiectul de act normativ privind pensiile de serviciu a fost semnat de toate instituţiile vizate de această reformă şi respectă criteriile din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, a declarat, luni, ministrul Muncii, Marius Budăi, la dezbaterea moţiunii simple împotriva sa, depusă de 56 de parlamentari USR şi neafiliaţi aparţinând Partidului Forţa Dreptei.

"Comisia Europeană a reiterat în repetate rânduri faptul că este extrem de important ca această reformă să fie implementată printr-un amplu proces de consultare şi dezbatere la nivelul instituţiilor relevante şi la nivelul Parlamentului. Nu aşa pe ascuns, cum aţi procedat dumneavoastră când aţi elaborat PNRR. Noi am fost deschişi de la bun început. Proiectul de act normativ a fost semnat în calitate de co-iniţiatori de toate instituţiile vizate de această reformă, iar acum se află în dezbatere parlamentară. Proiectul de lege transmis Parlamentului privind pensiile de serviciu respectă criteriile din PNRR, creşte vechimea în specialitate, creşte vârsta de pensionare, scad acele pensii care depăşesc salariul din activitate şi fără îndoială că vom transmite şi celelalte recomandări ale Băncii Mondiale şi ale Comisiei Europene, care să asigure o mai bună echitate între pensiile de serviciu şi pensiile din sistemul de contributivitate, iar toţi miniştrii de linie vor veni cu aceste precizări", a spus Budăi.

El a precizat că PSD a plafonat prin Ordonanţa 59 din 2017 pensiile speciale, mai puţin cele ale magistraţilor protejaţi de deciziile Curţii Constituţionale.

"Aţi fost la guvernare, Domnilor, de ce nu aţi plafonat pensiile magistraţilor? Nu mai zic să le fi tăiat, să le fi eliminat? Aţi condus Ministerul Justiţiei, Ministerul Transporturilor şi alte ministere. Cine v-a oprit să le tăiaţi pensiile speciale acestor categorii? Adevărul este următorul: nu aţi făcut nimic pentru seniorii acestei ţări. Nu aţi făcut nimic pentru eliminarea pensiilor speciale. Eu nu am promis că rezolv în 30 de zile sau prin ordonanţă de urgenţă în campania electorală, dar am făcut un proiect pe care l-am trimis Parlamentului în termenul asumat prin PNRR. Apropo, un PNRR pe care dumneavoastră l-aţi făcut în secret, fără să vă consultaţi cu nimeni. Nici cu patronatele, nici cu sindicatele, nici cu societatea civilă, nici cu pensionarii, cu nimeni. Mai mult, aţi scris un PNRR atât de prost de se miră până şi consultanţii internaţionali angajaţi să livreze expertiză", le-a transmis ministrul semnatarilor moţiunii.

Marius Budăi a subliniat că Banca Mondială a furnizat o serie de documente tehnice pentru a sprijini procesul de consultare şi elaborare a proiectului de act normativ şi tot contractul de asistenţă a costat 1,5 milioane de euro, faţă de 4 milioane de euro, suma prevăzută în PNRR.

"Oare sunteţi supăraţi că am negociat şi vom cheltui mai puţini bani pe consultanţă? Eu cred că da. Preţul de 1,5 milioane de euro este pentru tot contractul de asistenţă, şi anume pentru cele două jaloane, jalonul 214 şi jalonul 215", a punctat ministrul.

Acesta a menţionat că raportul Băncii Mondiale a fost transmis şi la Senat, unde se află proiectul de lege şi a semnalat că în textul PNRR, avizat de fostul ministrul al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, se menţionează clar cele şase categorii de pensii vizate de această reformă, între care nu se regăsesc nici aleşii locali, nici parlamentarii.

"Informaţiile privind impactul bugetar al tuturor scenariilor de reformă propuse se regăsesc în raportul Băncii Mondiale făcut public şi, vă repet, se află la Senat. Se poate vedea astfel că pentru elaborarea proiectului de act normativ a fost preluat cel mai realist şi sustenabil scenariu de reformă propus de Banca Mondială în vederea respectării angajamentului de reducere a cheltuielilor cu pensiile speciale", a afirmat Marius Budăi.

Moţiunea simplă, intitulată "Marius Budăi - ministrul salvării pensiilor speciale", trebuia să fie dezbătută săptămâna trecută, însă a fost reprogramată la solicitarea ministrului, care a anunţat că nu poate să fie prezent, fiind în vizită oficială în Regatul Spaniei.

Deputaţii USR şi Forţei Dreptei afirmă, în moţiunea simplă, că sunt "prea multe dovezi privind incompetenţa şi nepăsarea de care dă dovadă" ministrul Budăi, susţinând că acesta "a clădit" un "scut în jurul specialilor şi al pensiilor speciale" şi "a pus în pericol, de dragul unor pensii nesimţite, miliardele pe care ar urma să le primească ţara pentru dezvoltare".

În moţiune se susţine că ministrul Muncii a trimis Parlamentului un proiect de lege privind pensiile speciale "vădit neconstituţional", "care nu trece nicio pensie specială pe contributivitate, cosmetizează doar nişte detalii şi salvează, în fapt, pensiile specialilor".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Compania de audit a Trump Media, acuzată de fraudă

Firma de audit a Trump Media, compania care conduce...

Datoria guvernamentală a sărit de 52% din PIB

Ministerul Finanţelor a publicat cifrele privind...


pixel