Majorarea SALARIULUI minim. Raluca Turcan, declarație ȘOC

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Raluca Turcan
Raluca Turcan
Salariul minim nu va mai creşte anul acesta. Este declarația făcută, joi, de ministrul Muncii, Raluca Turcan, relatează Antena 3.

Asta în condițiile în care a existat o primisiune a Guvernului, potrivit căreia salariul minim ar fi putut crește în luna mai a acestui an. Raluca Turcan susține că nu a făcut niciodată o astfel de promisiune, subliniază Antena 3. 

"Am discutat cu reprezentanții sindicatelor și patronatelor, într-un termen de șase luni să facem un plan de bătaie pe termen lung, pentru o creștere predictibilă a salariului minim pe economie", a declarat Raluca Turcan.

În februarie, Turcan a declarat că, din moment ce "anul acesta salariul minim a fost majorat", cu 70 de lei, vor exista consultări periodice şi cu sindicatele şi cu patronatele, pentru a se găsi "o formulă de angajament astfel încât de acum încolo majorarea salariului minim să se facă predictibil şi adaptată la capacitatea economiei de a susţine această majorare".

Citește și Salariul minim ar putea să ajungă la 60% din salariul mediu

Întrebată ce înseamnă, în acest caz, această predictibilitate, ministrul a arătat că se are în vedere introducerea unor indicatori de care să se ţină cont, iar majorarea să nu se facă "din pixul unor guvernanţi care, dacă avem un an electoral, se gândesc să facă salariul minim mai mare, dacă nu, strâng cureaua".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Bijuteriile indiene se ieftinesc
Planșeul Unirii
Reacția pieței la decizia OPEC
Modificarea PNRR
Bitcoin / Foto: Freepik
Ger și viscol
Donald Trump și Jerome Powell
Ministerul Finanțelor
Sediul Bosch / sursa foto: Bosch.de
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat
Jensen Huang, CEO Nvidia
Portul Bandar Abbas
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
 Seagal si Vladimir Putin
Stație de transformare / Foto: Arhivă
Trofeul FIFA al Cupei Mondiale de Fotbal
Cod galben de ger / Foto: Freepik
Elon MUsk și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Viscolul a închis mai multe drumuri
Scoaterea banilor din firmă se complică

pixel