Majorări salariale! Angajaţii care vor primi sume importante săptămâna aceasta

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Suma totală este de aproape 1,5 miliarde de lei
Suma totală este de aproape 1,5 miliarde de lei
Profesorii care au obținut majorările salariale, în urma unor decizii judecătorești devinitive, vor avea banii înainte de sărbătorile Pascale. 1,5 miliarde de lei vor ajunge în mâinile cadrelor didactice începând cu această săptămână.

”În zona cadrelor didactice se așteaptă achitarea unor sume consistente, aproape de 1,5 miliarde de lei, la total pentru întreg sistemul de învățământ. Sumă provenită din procesele pe care le-am avut ca urmare a neaplicării unor legi legată de salarizarea noastră greșită, sau tăierea unor sporuri ca de exemplu cea a celor cu doctorat. A fost un moment de răscruce, am intentat proces și am câștigat. Vom avea banii restanți până de Paște”, a declarat președintele Alma Mater, Anton Hader, la Antena 3.

Citește și Salarii mari mari și sporuri acordate începând de sâmbătă

Anterior, ministrul Educației, Ecaterina Teodorescu, anunțase că profesorii vor primi, în sfârșit, banii cuveniți în urma hotărârilor judecătorești. Vorbind la alt post de televiziune, oficialul român preciza că banii vor intra în conturile dascăllilor înainte de sărbătorile de Paște.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Fabrica. Foto: Freepik.com
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Târg imobiliar

Statul impune reguli dure pe piața imobiliară

Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să le ofere...

Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Viktor Orban / Foto: MTI
Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Nicușor Dan
Bursa de Valori București
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Loto

Loteria Română vrea să demareze o campanie publicitară

Loteria Română organizează licitaţie deschisă pentru...

Oameni pe stradă / Foto: Freepik
ANAF
Cele mai puternice fonduri de pensii își retrag banii din obligațiunile americane

Fondurile de pensii din Europa de Nord încep să fugă de SUA

Marii investitori instituționali din Europa de Nord...

Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa

pixel