Majoritatea statelor membre UE vor să includă gazele şi energia nucleară pe lista investiţiilor "verzi"

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Investiții străine în România
Investiții străine în România
Majoritatea celor 27 de state membre ale Uniunii Europene s-au pronunţat joi în favoarea recunoaşterii rolului jucat de gazele naturale şi energia nucleară în lupta împotriva schimbărilor climatice, ceea ce ar urma să faciliteze finanţarea lor, au declarat mai multe surse diplomatice pentru AFP.

Uniunea Europeană este pe punctul de a finaliza partea de climă din taxonomia sa privind finanţarea sustenabilă, o reglementare inovatoare care vizează direcţionarea capitalului privat dinspre activităţile economice poluante spre cele pe care UE le consideră a fi prietenoase cu mediul.

Includerea gazelor naturale şi a centralelor nucleare pe lista investiţiilor "verzi" creează diviziuni în rândul statelor membre. Însă la summitul şefilor de stat şi de guvern care a început joi la Bruxelles, "o mare majoritate a statelor membre" şi-a exprimat dorinţa de a include gazele şi energia nucleară pe lista investiţiilor durabile, a declarat un diplomat european pentru AFP. Alte două surse au confirmat şi ele existenţa unei "majorităţi" de stat e favorabile la această idee.

Explozia preţului gazelor naturale a creat un context favorabil energiei nucleare. Însă chiar şi aşa subiectul taxonomiei verzi nu ar urma să fie evocat în concluziile summitului european, în lipsa unui consens.

La mijlocul acestei luni, 10 state membre UE, inclusiv România, au cerut în mod public includerea energiei nucleare pe lista investiţiilor "verzi". Toate ţările semnatare, în frunte cu Franţa, subliniază că avansul preţurilor la energie a scos în evidenţă importanţa reducerii dependenţei de terţele ţări, în cel mai scurt timp posibil. Energia nucleară este o sursă de energie accesibilă şi independentă şi ar trebui să fie inclusă pe lista investiţiilor "verzi" până la finele acestui an.

"Pentru a câştiga bătălia climatică, avem nevoie de energie nucleară. Pentru noi toţi, energia nucleară este un activ crucial şi fiabil pentru un viitor cu emisii reduse de carbon", se arată într-o declaraţie care a fost semnată şi de reprezentanţii Poloniei, Ungariei, Slovaciei, Bulgariei, Croaţiei, României şi Sloveniei.

Însă alte state membre, precum Germania, Austria şi Luxemburg, se opun ideii includerii energiei nucleare pe lista investiţiilor "verzi" , la fel ca şi mai multe ONG-uri care atrag atenţia asupra problemei depozitării pe termen foarte lung a deşeurilor radioactive.

Energia nucleară este responsabilă pentru aproximativ un sfert din producţia de electricitate a UE graţie centralelor nucleare amplasate în 13 ţări membre. În 2020, aproximativ 70% din energia electrică generată în Franţa a fost produsă în centrale nucleare, în timp ce în Cehia ponderea a fost de aproximativ 37%.

Comisia Europeană ar urma să decidă în lunile următoare dacă taxonomia sa va eticheta gazele naturale şi energia nucleară drept investiţii "verzi". Propunerea Comisiei ar putea fi respinsă de eurodeputaţi sau de majoritatea statelor membre. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Târg imobiliar

Statul impune reguli dure pe piața imobiliară

Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să le ofere...

Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Viktor Orban / Foto: MTI
Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Nicușor Dan
Bursa de Valori București
Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Cele mai puternice fonduri de pensii își retrag banii din obligațiunile americane

Fondurile de pensii din Europa de Nord încep să fugă de SUA

Marii investitori instituționali din Europa de Nord...

Loto

Loteria Română vrea să demareze o campanie publicitară

Loteria Română organizează licitaţie deschisă pentru...

Oameni pe stradă / Foto: Freepik
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
ANAF
Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

pixel