"Bătălia a fost între mine şi contracandidaţii de acolo. Sigur, eram într-un moment în care era un echilibru între noi, cu şanse mai mari pentru mine. Intervenţia prim-ministrului de atunci, intervenţia ministrului de Interne cu poliţia şi toate cele întâmplate au arătat foarte clar că trebuie să mă ţină pe mine ca să câştige altul. Nu e corect, nu e fair play să fiu tratat în acest fel, eu care în toţi aceşti ani am adus mult mai multe venituri statului român decât orice altă persoană”, a declarat pentru DC Media Group, omul de afaceri Mohammad Murad.
„Am urmărit alegerile de la Mangalia. Acolo a fost acea chestiune unică în care a intervenit, în mod abuziv, poliţia, în timpul alegerilor. E o zonă unde suspectăm – şi avem suspiciuni mai mult decât rezonabile – o fraudă electorală masivă împotriva dumneavoastră”, a punctat analistul politic Bogdan Chirieac.
Mohammad Murad, APEL către Ciucă: Daţi-ne, înainte de toate, RESPECT
„Toată acţiunea de la Mangalia a fost dirijată direct de către domnul Despescu (n.r. – Bogdan Despescu). Pas cu pas. Şi am fost foarte supărat să aflu chestia asta, că s-a jucat la acest nivel văzând cum vin cei de la poliţie vin de la Constanţa spre Mangalia, zeci de maşini”, a mai spus Mohammad Murad.
Mangalia putea să fie Micul Dubai al Mării Negre
"Cât a fost complexul Olimp în paragină...? Am fost 1 an de zile și l-am făcut. În 2 ani am terminat tot, la cheie, superb! Am învățat foarte mult și sunt în stare să fac și la bază sunt medic, când esti medic, ai gândire logică. Nu mi-e frică să câștig mai puțin, nu mi-e frică să pierd banii pe care îi am, mi e frică să NU fiu pe placul statului.", a declarat omul de afaceri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministerul Finanțelor...
Informaţiile aşteptate de...
Hidroelectrica revine pe prima...
ACUE atrage atenţia asupra...
Curs valutar BNR, 5 februarie...
Ministrul Finanțelor,...
Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...
ANAF a publicat în Monitorul...
Bursa de Valori București a...
Demers pentru stimularea...
Guvernul României are pe agenda...
Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...
Facturile mai mari la energie...
Sprijin pentru industrie și...
România se află într-o situație...
Ilie Bolojan anunță pași...
Banca Națională a României...
The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...
Transelectrica și Georgian...
Ilie Bolojan a anunțat miercuri...
Bursa de Valori Bucureşti a...
Documentul a fost publicat,...
Statele UE au aprobat miercuri...