Marcel Boloș: Toată lumea se uită la fondurile europene ca la Sfintele Moaşte

Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Comisia Europeană a aprobat schema României de sprijinire a investiţiilor în baterii şi panouri fotovoltaice
Comisia Europeană a aprobat schema României de sprijinire a investiţiilor în baterii şi panouri fotovoltaice
Toată lumea se uită la fondurile europene ca la Sfintele Moaşte şi peste tot există un interes din partea tuturor ca aceşti bani să ajungă cât mai repede în economia naţională, a declarat, miercuri seara, la evenimentul "Topul Naţional al Firmelor Private din România", ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

"Mă uitam în indicatorii aceia de performanţă financiară şi în clasamentul care s-a făcut aici (la "Topul Naţional al Firmelor Private din România", n.r.) şi mă gândeam oare câte din granturile noastre au contribuit, ca dumneavoastră să aveţi o productivitate a muncii mai bună, să aveţi o creştere a profitului operaţional cât mai sănătoasă. Toate acestea nu fac altceva decât să ne dea satisfacţia că fondurile europene, mai ales dacă ajung în aceşti indicatori de performanţă financiară şi se regăsesc în poziţia competiţională pe piaţa dumneavoastră, atunci înseamnă că noi am făcut un lucru bun la nivelul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Toată lumea se uită la fondurile europene ca la Sfintele Moaşte. Să ştiţi că, oriunde mă duc, nu scap de întrebarea "Când lansaţi apelul de proiecte X" sau "Când faceţi plăţile pentru apelul de proiecte care are microgranturi sau granturi pentru capital de lucru nerelevant". Peste tot există un interes din partea tuturor ca aceşti bani europeni să ajungă cât mai repede în economia naţională şi să vi-i putem oferi dumneavoastră sub formă de proiecte. Vreau să vă felicit, pentru că dacă este să apreciez ceva la mediul de afaceri, la întreprinzători, la dumneavoastră care duceţi greul pentru noi pentru fondurile europene, este că sunteţi cei mai buni absorbanţi de fonduri europene", s-a adresat Boloş, mediului de afaceri.

Oficialul a amintit de provocarea pe care firmele din România trebuie să ţină cont, şi anume digitalizarea afacerilor.

"O primă provocare pe o aveţi ţine de digitalizare (....) dacă întreb câţiva din participanţii acum dacă sunt interesaţi de apelul de digitalizare care se va deschide până la sfârşitul anului, eu cred că marea majoritate spune da. Este momentul în care în ceea ce priveşte competenţele digitale sau în ceea ce priveşte digitalizarea activităţilor curente sunt de interes pentru mediul de afaceri. Aşadar, să nu uitaţi că avem această provocare în faţă în ceea ce priveşte digitalizarea şi să nu neglijaţi acest apel de proiecte, care este foarte important pentru ceea ce înseamnă competiţia pe piaţă, aşa cum am repetat poate de multe ori. De asemenea, ne-am gândit la dumneavoastră şi în parteneriat cu Consiliul Naţional al IMM-urilor am gândit schema de eficienţă energetică. Peste patru miliarde de euro avem în Politica de Coeziune şi sunt banii pregătiţi la dispoziţia dumneavoastră şi sper ca, de la începutul anului viitor, să puteţi să accesaţi aceşti bani, aceste resurse. Deci, aveţi un buget generos, aveţi provocările ce ţin de digitalizare, de energie verde, dar şi de noul concept şi noua provocare, aceea de specializare inteligentă, încât succesul trebuie să vină", a afirmat ministrul de resort.

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a organizat, miercuri, la Ateneul Român, ediţia a 30-a evenimentului "Topul Naţional al Firmelor Private din România".

Pentru ediţia din acest an, au fost analizate 596.221 de bilanţuri şi s-au generat peste 5.000 de clasamente. Pe baza a patru criterii de selecţie (cifră de afaceri, productivitate, valoare adăugată şi performanţă globală) au fost premiaţi 200 de întreprinzători.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Reguli mai dure pentru executorii judecătorești
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan / Foto: George Călin / Inquam Photos
Asigurarea locuințelor / Foto: Freepik
Pușculiță / Foto: Freepik

ASF dă liber la transfer fără penalități în pensiile private

ASF schimbă regulile pentru prospectele fondurilor de...

Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Transelectrica
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contor de gaze și energie electrică
Noi taxe și impozite / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Viscol

ANM: Cod galben de ninsoare și viscol în București

Vremea se va răci considerabil în București în...

New York
Andrew Ross Sorkin
Lei / sursa foto: Freepik.com @Vlad Ispas
Cișmea / Foto: Freepik

AFM preia peste 500 de proiecte de infrastructură din PNRR

Guvernul se pregătește să investească aproape un miliard...

Foto: pexels.com
Foto: Freepik.com

Honda și Toyota, îngrijorate de inițiativa „Made in Europe”

Producătorii auto japonezi și britanici își exprimă...

Cash / FOTO: Freepik

Cum influențează IRCC și ROBOR rata la creditul ipotecar

Alegerea între IRCC și ROBOR nu este doar o chestiune...

ANAF
Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
calatori SUA - FOTO: Freepik@italoparnaiba5

Reguli mai stricte pentru turiștii care călătoresc în SUA

Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...

Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...

Diana Buzoianu

Avize de mediu mai rapide și digitalizare totală în 6 luni

Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...

Ferma. Foto: Pexels.com

pixel