Marea Britanie ar putea suferi cel mai puternic şoc stagflaţionist din lume

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Marea Britanie a pus reducerea costurilor înaintea investiţiilor ani la rând, iar acum a venit vremea să plătească pentru acest lucru, scrie Bloomberg Businessweek.

Într-o lume suferind dramatic de pe urma inflaţiei astronomice şi creşterii slabe, Marea Britanie ocupă un loc special, fiind pe cale să devină capitala lumii avansate la capitolul stagflaţie. Preţurile sunt aşteptate să urce cu 13,1% în acest an şi următorul, cel mai puternic din rândul G7, iar Marea Britanie este aşteptată să coboare pe ultimul loc din punctul de vedere al creşterii în 2023, potrivit FMI. National Institute of Economic & Social Research consideră că ţara va fi în recesiune înainte de anul viitor.

Este o formă curioasă de excep­ţionalism, însă una care a devenit extrem de familiară. De câte ori o turbulenţă din economia mondială ajunge pe malurile ţării, aceasta tinde să se transforme într-o furtună.

Când apar probleme, Marea Britanie ajunge să sufere cel mai mult pentru că, mai mult decât alte ţări, economiei acesteia îi lipseşte rezistenţa. Este o lecţie privitoare la pericolele unei culturi concentrate mai mult pe reducerea costurilor decât pe investiţii pentru viitor. Niciodată acest lucru n-a fost mai clar ca acum.

Şocul inflaţiei va fi pentru Marea Britanie unul mai profund decât în SUA şi Europa, susţine Alfred Kammer, director FMI pe Europa, pentru că ţara combină „ce e mai rău din cele două lumi“: penuriile de forţă de muncă ale Americii cu criza energetică din Europa. Ambele au legătură cu deficite ale capacităţii structurale.

Aproape jumătate din gazele Marii Britanii sunt locale, obţinute din Marea Nordului, dar nu există capacităţi de stocare. Acest fapt, combinat cu o abordare laissez-faire cu privire la securitatea energetică a lăsat ţara vulnerabilă în faţa oscilaţiilor preţurilor spot de pe pieţele de energie. Preţurile ridicate ale carburanţilor amplifică criza costurilor de trai.

 

Nu este greu de văzut care ar fi fost alternativa

 

În ultimele săptă­mâni, Marea Britanie a importat atât de mult GNL, încât dispune de mai mult decât poate folosi. Preţul gazelor de acolo este acum cu o treime mai scăzut decât în Europa continentală. Dacă ţara nu ar fi închis Rough, ultima facilitate majoră de stocare, în 2017, şocul energetic ar fi fost mai puţin sever.

La fel stau lucrurile cu piaţa muncii. Oficiali britanici spun că este posibil ca Brexitul să fi accentuat creşterile salariale şi ale preţurilor prin reducerea ofertei de forţă de muncă şi diminuarea unor importuri.

Recesiunea Covid din 2020 a indicat de asemenea pericolul lipsei de perspectivă. Aceeaşi lipsă de rezilienţă caracterizează şi băncile britanice. Sectorul britanic de business în general întruchipează această abordare de reducere a costurilor în detrimentul investiţiilor în creştere.

Când condiţiile sunt perfecte, eficienţa economică a Marii Britanii este o virtute, generând creştere care tinde să fie superioară celei a ţărilor europene, însă în vremuri de dificultate extremă ca acestea, Marea Britanie plăteşte un preţ.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Tutun / Foto: Freepik
Viță de vie / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: DCBusiness
Tanc / sursa Freepik.com
Calcule. Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare și Kyriakos Pierrakakis
Instalație de gaze

Nou incident la rețeaua de gaze din Sectorul 5

Distrigaz Sud Rețele a întrerupt, vineri seară,...

ANAF / Montaj foto: DCBusiness
Discuție între mai mulți oameni de afaceri / Foto: Freepik
Tineri analizează grafice / Foto: Freepik
Pensionari / Foto: Arhivă
Shein / sursa foto: Flickr.com / Focal Foto
World Nuclear Exhibition 2025
Camioane/ Foto: Freepik
Titluri Tezaur / FOTO: Pagina de Facebook a Ministerului Finanțelor

Finanțele lansează trei emisiuni Tezaur în noiembrie 2025

Titlurile de stat Tezaur, ediția noiembrie-decembrie...

Bărbat la calculator / Foto: Freepik
Radu Burnete / Foto: Aspen România
Nuntă
Firmele își pot recupera acum sumele cheltuite
Makita
Vameși
Port comercial
Transgaz / Foto: Transgaz
Freepik.com
Grafit
Dan Sucu. Foto: Agerpres

pixel