Marius Budăi, veştile zilei de la Bruxelles despre pensii şi PNRR

Autor: Mihai Ciobanu
Data publicării:
Marius Budai
Marius Budai
Aflat la Bruxelles acolo unde are negocieri cu reprezentanţii forurilor europene pe tema PNRR şi a pensiilor, Marius Budăi a venit, marţi seara, cu veşti importante de acolo.

"Sunt veşti buni pentru actualii dar şi pentru viitorii seniori ai României. Am avut discuţii extrem de bune, am discutat cu comisarul pentru Muncă, am discutat cu tehnicul de la Comisia Europeană. Este foarte important că s-a apreciat că suntem cu amendamentele aprobate la Senat pe legea pensiilor speciale, au apreciat şi am transmis mesajul viitorului premier, preşedintele PSD Marcel Ciolacu, de determinare de a rezolva această problemă şi de a nu pune sub nicio formă în pericol atragerea de fonduri atât de necesare pentru dezvoltarea României", a declarat, într-o intervenţie la Antena 3 CNN, Marius Budăi. 

Întrebat dacă se renegociază cu Comisia Europeană capitolul din PNRR legat de pensii, Marius Budăi a spus: "Răspunsul este categoric da. (...) Noi nu am supus Parlamentului spre aprobare nimic până nu am agreat cu Comisia Europeană şi important este de precizat că sunt extrem de deschişi la discuţii pentru a rezolva aceste probleme".

"Pensionarii şi cei care vor ajunge mai curând sau mai târziu la pensie ar vrea să ştie un răspuns pentru acest moment: cu cât vor creşte pensiile în urma acestor negocieri la Comisie?", a întrebat Mihai Gâdea. 

"Trebuie să privim foarte atenţi şi nu vreau să ocolesc răspunsul, dar nu avem o decizie în acest sens în coaliţie şi nu o să pot să vă dau un răspuns clar. Important este că vom avea spaţiu bugetar, că nu vom mai fi constrânşi, că vom avea spaţiu bugetar în funcţie de evoluţia noastră economică să rezolvăm problemele din sistem. Trebuie să avem un sistem predictibil de indexare ulterioară a pensiilor. România este o ţară emergentă şi am încredere că ne vom dezvolta în continuare, mai ales dacă vom accesa fondurile europene aşa cum ne-am propus", a fost răspunsul ministrului Budăi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
ANAF
Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Asigurări / Ilustrație: DCBusiness
Bogdan Chiriţoiu / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr
Temu / Foto: DCBusiness

pixel