Marius Budăi: Bugetarii nu ”sunt varză sau praf”

Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, a declarat într-o conferinţă de presă susţinută marţi la Satu Mare că afirmaţia potrivit cărora bugetarii sunt mulţi e un lucru fals, arătând că în instituţiile subordonate există deficit de personal. 

"Tot ceea ce este bugetar în România este scheletul acestei ţări. Vă spun cu toată sinceritatea şi toată responsabilitatea acest lucru. Nu sunt atât de mulţi, că 50% ar trebui daţi afară, sub nicio formă. Eu astăzi ca să funcţionez la nivel capacitate normală, fără noua lege a pensiilor, am nevoie în Casa Naţională de Pensii de 500 de oameni. Această himeră că bugetarii sunt mulţi e un lucru fals, şi mi-o asum când spun acest lucru. Că putem să îi reorientăm în acelaşi sector în buget? Uitaţi-vă şi nu vă dau cifre. Câţi sunt medici, daţi-i de-o parte, că aşa trebuie, câţi sunt profesori, daţi-i deoparte, că nu avem nevoie de ei, nu trebuie să mergem după astfel de discuţii care despart mediul privat de mediul bugetar. Nici unii nu pot funcţiona unii fără alţii", a declarat Budăi.

Citește și Marius Budăi: Peste 76.000 de persoane au beneficiat de recalcularea pensiilor

Ministrul a mai arătat că unii bugetari lucrează peste program şi sunt extrem de bine pregătiţi.

"Oamenii chiar se sacrifică la locul de muncă, pentru că nu lucrează doar opt ore. Uitaţi-vă la colegii mei din casele de pensii care au făcut această recalculare încadrându-ne în acest termen legal. Oare credeţi că nu au lucrat peste program? Oare credeţi că sunt varză sau praf, cum spun alţii? Nici sub o formă! Că nu există pădure fără uscături, nu putem spune. Nici la privat, nici la stat, nicăieri, dar în general, marea lor majoritate, bugetarii sunt oameni supercalificaţi. Când au fost tăierile din 2010 de salarii, ce a făcut mediul privat? A venit la buget şi a extras vârfurile. Sunt oameni extrem de bine pregătiţi. Că sunt şi de altă categorie, nu putem nega. E rolul managerului acelei instituţii ori să-l tragă la răspundere să-l aducă pe drumul cel bun, ori are două opţiuni, îl dă afară în prima secundă sau se autoexclude singur", a mai spus Budăi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contor de gaze / Foto: Freepik

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
Lingouri de aur
Freepik.com
UE a aprobat împrumutul pentru Ucraina
Foto: Mihai Ciobanu
Alexandru Nazare
Bani

Veşti bune despre leu de la BNR

Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.

Agent ICE amenință presa cu arma în timpul evacuării dintr-un hotel unde erau cazați / Foto: Captură video

Trump retrage sute de agenți ICE din Minnesota

Administrația președintelui Donald Trump reduce...

Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Lapte praf / Foto: Freepik
Microbuzele românești, prezentate la Bruxelles

pixel