Ministrul Muncii, ANUNŢ. Care va fi valoarea punctului de pensie în 2019

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Judecând după cifre, totul va fi bine
Judecând după cifre, totul va fi bine
„Am mărit pragul de impozitare a pensiei. Am scutit toți pensionarii să nu mai plătescă acea asigurare de 5,5% la sănătate”, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi. 

Invitatul lui Radu Tudor la emsiunea ”Punctul de întâlnire”, el a precizat că , ”în 2010, când a fost acea intenție de tăiere a pensiilor, s-au adresat exact pensionarilor cu pensiile cele mai mici. Prima noastră măsură pe care am luat-o când am venit la guvernare a fost să restituim acei bani oamenilor. Am venit cu gândul să facem ceva bun și responsabil”.

Referindu-se la evoluția punctului de pensie, Marius Budăi a amintit că s-a plecat de la 871,1 lei, cât era în 2016. ”Suntem în 1 ianuarie cu aplicarea ratei inflației de 5,25% la 917,5 lei. Mergând pe efectul legii 263, ar fi trebuit ca la 1 ianuarie 2018 să avem acel 970,7 lei. Am avut 1.100 de lei. În continuare, ar fi trebuit ca la 1 ianuarie 2019, valoarea punctului de pensie să fie 1.045 de lei. Și pensionarii primesc pe un punct de pensie 1.265 de lei”.

Pe de altă parte, ministrul Muncii a declarat că a vorbit deja cu premierul Viorica Dăncilă, primind aprobarea ei, pentru a permite persoanelor cu handicap să-și poată întregi veniturile continuând să muncească, dar fără a pierde indemnizația de care beneficiază sau alte drepturi cuvenite.

Citește și Pensii speciale. Se extinde lista celor care primesc 2500 euro/lună

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Freepik.com
Se schimbă Codul fiscal / Foto: Freepik
Birou. Foto: Freepik.com
Bani. Freepik.com

Se schimbă banii în România. Anunţ de la BNR

Schimbare privind bancnotele româneşti.

Freepik.com
Foto: REUTERS
colaj foto pexels.com
Adrian Nica, șeful ANAF
HoReCa. Pexels.com
Lei și lingouri de aur / Foto: DCBusiness
Cargo GNL / sursa foto: Freepik.com / sharpiloandrey
Dumitru Chisăliță, președintele AEI
INS a publicat cifrele evoluției șomajului în România

ANOFM: Creştere a ratei şomajului

A crescut rata şomajului la finalul anului 2025.

Mugur Tolici
Benzinărie / Foto: Freepik
Muncitor în construcții / FOTO: Freepik
Aur. Freepik.com
Ghișeu / Foto: Freepik

Veste bună pentru românii cu credite în valută

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat în calculul...

Foto: Freepik.com
Pompier / Foto: Freepik

SAFE: Dotări de nivel occidental pentru ISU și DSU

România intră, prin programul european SAFE, într-o nouă...

Tether / Foto: Freepik
Fabrică / Foto: Arhivă
Amazon
Jerome Powell, șeful Fed
Euro. Foto: Freepik.com
Vizita in Germania
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro

pixel