Mașini parcate unde NU trebuie. Cum pot fi RECUPERATE

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Este nevoie de câteva documente
Este nevoie de câteva documente
Începând de sâmbătă, șoferii nu mai au voie să-și lase autovehiculele oriunde este un loc liber, adică pe spațiile verti, în parcările de reședință sau în diferite zone pietonale. Conducătorii auto trebuie să știe cum își pot recupera mașinile ridicate de autorități. 

Potrivit Legii nr. 273/2020, “ridicarea vehiculelor constituie serviciu public şi se realizează pe durata a 24 de ore”, operațiunea de îndepărtare a unei mașini de pe domeniul public implică ridicarea propriu-zisă, transportul și depozitarea acesteia, care se va efectua în spaţii special amenajate de către administratorul drumului public sau, după caz, de către administraţia publică locală.

Pentru a-și recupera autoturismul, șoferii vor trebui să achite tarifele stabilite pentru operațiunile menționate,  restituirea urmând să se facă pe baza dovezilor de plată și a documentelor care atestă proprietatea ori deţinerea legală a acestuia. 

Important de precizat este că, dacă proprietarul sau utilizatorul mașinii ridicate ajunge la locul unde a parcat-o înainte ca platforma să plece spre locul de depozitare, va scăpa de o parte dintre cheltuieli, urmând să plătească doar contravaloarea operaţiunii de ridicare, nu și pe cele de transport sau depozitare.

Dispoziția de ridicare a mașinii, documentul în baza căruia se va putea ridica o mașină de pe spațiile verzi și nu numai, va trebui să conțină următoarele informații:

- data, ora şi locul ridicării vehiculului;

- gradul profesional, numele şi prenumele poliţistului local care-l întocmește, precum şi unitatea din care face parte;

- indicarea expresă a temeiului juridic referitor la norma încălcată;

- menţiuni privind înregistrarea foto sau video a staţionării vehiculului;

- menţiuni privind avarii vizibile pe vehicul;

- date privind numărul de înmatriculare/înregistrare şi marca vehiculului.

Acest document se va încheia în trei exemplare: primul va merge la emitent, al doilea va fi pentru administratorul drumului public sau, după caz, pentru administraţia publică locală, iar al treilea va ajunge la persoana fizică sau juridică care solicită restituirea vehiculului, precizează Avocatnet.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Titluri Tezaur / FOTO: Pagina de Facebook a Ministerului Finanțelor
Apă și canalizare / FOTO: Freepik
Eoliene

Sistemul energetic din România, salvat de vânt

România se sprijină pe vânt pentru a evita o pană majoră...

Vameși
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
prețul la gaze / Foto: Freepik
Finante. Freepik.com

Date INS: Creştere modestă a economiei României în 2025

Avans modest al PIB-ului României în 2025.

Nuclearelectrica
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
ANAF / Montaj foto: DCBusiness
Trafic intens pe autostradă / Foto: Freepik
Termocentrală

Grupul 6 de la Rovinari reintră oficial în producție

Rovinari pornește Grupul 6 – un pas decisiv pentru...

Foto: Oana Pavelescu
Nicușor Dan
Freepik.com
Codul Muncii. Freepik.com

Salariul minim creşte cu 11% în Ungaria

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunţat joi...

Freepik.com

ANAF creşte numărul controalelor efectuate de la birou

ANAF, informare privind ţintele asumate în PNRR.

Asigurare auto RCA / Foto: Freepik
O unitate Gazprom / FOTO: Pagina de Telegram a companiei

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze s-au prăbuşit

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze au scăzut...

Date biometrice / Foto: Freepik

Modificări majore în procedura cazierului judiciar

Cazierul judiciar intră într-o nouă eră digitală, după...

Oleoductul Drujba
Calcule

pixel