Codul rutier. Noi modificări importante ale unor reguli

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Șofer
Șofer
La Parlament se află în lucru o nouă propunere legislativă care vizează unele noi modificări privind Codul rutier

Una dintre noile prevederi vorbește despre relațiile dintre poliția rutieră și șoferi: ”În vederea stabilirii unor relaţii civilizate, calme şi deschise, autoritatea competentă stabileşte reguli de comportament specifice poliţistului rutier în relaţia cu participanţii la trafic şi le supune Guvernului spre aprobare prin hotărâre.

Noul document vizează și restricții privind conducerea mașinilor puternice astfel că noul articol spune că șoferii ”cu vârsta de până la 21 de ani, precum şi cei care au o experienţă de conducere mai mică de un an pentru categoria de vehicule B, le este interzis să conducă vehicule care depăşesc 100 CP, respectiv 75 de kw în cazul vehiculelor electrice”.

Un alt articol care se introduce este legat de școala de șoferi astfel că numărul minim de ore de pregătire teoretică va fi de 25, iar cel de pregătire practică vor fi de 45.

Se schimbă și modul de obținere a permisului

Noul text spune că examinarea pentru obţinerea permisului de conducere se poate realiza şi de către examinatori persoane fizice atestate de către autoritatea competentă potrivit normelor de aplicare a prezentei legi, adică examinatorii nu vor fi neapărat doar polițiști și: ”Desemnarea examinatorului, angajat al autorităţii competente prevăzute la alin. (1) sau persoană fizică atestată, se realizează prin tragere la sorţi”.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Planșeul Unirii
Reacția pieței la decizia OPEC
Punct de lucru / Foto: Freepik
Modificarea PNRR
Bitcoin / Foto: Freepik
Bijuteriile indiene se ieftinesc
Ger și viscol
Donald Trump și Jerome Powell
Ministerul Finanțelor
Sediul Bosch / sursa foto: Bosch.de
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat
Jensen Huang, CEO Nvidia
Portul Bandar Abbas
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
 Seagal si Vladimir Putin
Stație de transformare / Foto: Arhivă
Trofeul FIFA al Cupei Mondiale de Fotbal
Cod galben de ger / Foto: Freepik
Elon MUsk și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Viscolul a închis mai multe drumuri
Scoaterea banilor din firmă se complică

pixel