Măști NECONFORME! România a emis o ALERTĂ prin sistemul RAPEX

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Au fost retrase milioane de măști
Au fost retrase milioane de măști
România a emis, prin sistemul RAPEX, o alertă pentru măşti neconforme aflate pe piaţă, care poartă marcajul CE, dar nu sunt certificate, a anunţat, vineri dimineaţa, pe Facebook, Paul Anghel, director general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

"Alertă emisă de România - RAPEX: Produsul poartă marcajul CE, dar nu este certificat ca echipament de protecţie de către un organism competent. Prin urmare, este posibil ca produsul să nu îndeplinească cerinţele în materie de sănătate şi siguranţă şi, prin urmare, să nu fie protejat în mod corespunzător în cazul în care nu este combinat cu măsuri suplimentare. Produsul nu respectă Regulamentul privind echipamentele individuale de protecţie şi standardul european relevant EN 149", a notat Anghel, şef al Direcţiei Generale Control şi Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană ANPC.

Recent, ANPC a retras de la comercializare peste 31 de milioane de măşti de protecţie, în urma controalelor realizate la nivel naţional pe piaţa acestor produse.

Preşedintele instituţiei, Eduardt Cozminschi, a precizat pe 5 noiembrie, într-o conferinţă de presă, că acele peste 31 de milioane de măşti au fost retrase de la comercializare până la remedierea deficienţelor, iar alte 90.000 de măşti au fost retrase definitiv în urma deficienţelor constatate.

Potrivit acestuia, una dintre abaterile constatate în ceea ce priveşte comercializarea măştilor a fost lipsa marcajului "CE" - certificat de conformitate agreat de Uniunea Europeană.

Citește și Donald Trump către americani: Se INTERZICE acest lucru

"Printre abaterile pe care le-am găsit, acestea sunt privitoare la informare parţială sau totală, am descoperit că nu a fost aplicat marcajul CE, deci produsul nu corespunde normelor europene, nu a fost certificat de o autoritate recunoscută pe plan european, nu au fost însoţite de certificate de conformitate, nu au indicaţii de utilizare, nu au indicaţii de manipulare sau de înmagazinare. De asemenea am găsit şi multe abateri de practici comerciale incorecte, astfel încât prin anumite denumiri consumatorul era indus în eroare să cumpere acel produs în ideea că îi asigură o protecţie a sănătăţii. Aceste măşti (arată către un pachet de măşti retrase de la comercializare, n.r.) nu au un certificat de conformitate care a fost agreat de către Uniunea Europeană. Ele poate sunt bune, nimic de spus, dar în momentul în care nu au un astfel de certificat, deci nu se poate aplica CE-ul pe ele, nu pot fi vândute în România", a menţionat atunci preşedintele ANPC.

Sistemul RAPEX reprezintă un sistem de schimb rapid de informaţii privind produsele periculoase între Comisia Europeană şi Statele Membre ale Uniunii Europene. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Donald Trump
Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Florin Bănică
Banca Națională a României
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei
Proteste în Iran
Viscolul a închis mai multe drumuri
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Aeroportul din Sifia, Bulgaria / Foto: Wikipedia
Cimitir de mașini
ANAF schimbă foaia / Foto: Freepik
Un timp de stat în casă
La benzinărie
STB emite bilete valabile o oră
Casă de schimb valutar
Muncitori într-o fabrică de confecții / Foto: Ministerul Muncii
Centru de date / Foto: Freepik
Google Rusia / Grafică: DCBusiness

A 11-a ramă Coradia Stream a intrat în flota CFR Călători

Cea de-a 11 ramă electrică Coradia Stream, din lotul de...

Donald Trump prezenta lista tarifelor la începutul celui de-al doilea mandat al său / Foto: Casa Albă

Lovitură pentru Trump: Curtea Supremă îi blochează tarifele

Donald Trump a suferit un nou eșec juridic după ce...

Alexandre Bombarde, CEO Carrefour
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik

pixel