„McDonald's-ul” din Rusia anunță că a rezolvat problema penuriei de cartofi

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
„McDonald's-ul” din Rusia anunță că a rezolvat problema penuriei de cartofi
„McDonald's-ul” din Rusia anunță că a rezolvat problema penuriei de cartofi
După ce s-a confruntat cu o problemă gravă de aprovizionare, dar și cu o penurie de cartofi prăjiți, compania care acum administrează fostele restaurante McDonald's, „Gustos și atât”, anunță că a rezolvat problemele și își deschide restaurantele.

Oleg Paroev, CEO al companiei „Gustos și atât”, a salutat pozitiv activitatea în primele 100 de zile, dar a ascuns detalii importante despre vânzări, venituri, produse noi și piețe de import.

De la deschidere, pe 12 iunie, restaurantele au vândut peste 1,2 milioane de burgeri, a spus Paroev reporterilor, bucurându-se ocazional de zile de vânzări mai mari decât McDonald's.

McDonald's a părăsit Rusia după o reacție occidentală împotriva campaniei militare a Moscovei din Ucraina, care a inclus un val de sancțiuni economice și a vândut toate restaurantele pe care le deținea unui licențiat local, Alexander Govor, în mai.

Rezultatele lanțului de restaurante au depășit așteptările companiei de la redeschidere, dar provocările au fost, de asemenea, „mult mai complicate” decât se preconizase inițial, a spus Paroev.

Problemele cu proviziile de cartofi au lăsat multe dintre restaurantele lanțului fără cartofi prăjiți în această vară.

„Am suferit două-trei luni”, a spus Paroev. El a mai adăugat că aprovizionarea cu cartofi a fost acum rezolvată, refuzând să spună care țări trimit acum cartofi în Rusia.

Oglindind o tendință mai largă în rândul companiilor ruse care doresc să se ferească de impactul sancțiunilor asupra Ucrainei, „Gustos și atât” intenționează să înlocuiască importurile de ingrediente critice cu produse locale, a spus Paroev.

Din 16 septembrie, „Gustos și atât” servește cola la robinet, oferind acum Dobry Cola, după ce Coca-Cola și-a limitat operațiunile în Rusia.

Cu 820 de locații deschise, în prezent, în Rusia și milioane de ruble cheltuite pentru rebranding, Paroev a mai spus că este în discuții cu fostul francizat rămas pentru a se alătura mărcii Vkusno&tochka.

Pensionare cu doi ani mai devreme, fără penalizare, pentru aceşti români

Proiect pentru ca locuitorii din municipiul Arad şi localităţi învecinate să poată ieşi la pensie mai devreme.

Locuitorii din municipiul Arad şi localităţile învecinate Vladimirescu, Horea, Cicir şi Mândruloc ar putea ieşi la pensie cu doi ani mai repede, dacă un proiect legislativ iniţiat de deputaţii PNL Glad Varga şi Sergiu Bîlcea va fi aprobat.

Cei doi parlamentari de Arad au anunţat, marţi, că ar beneficia "cetăţenii care au trăit neîntrerupt" în cele cinci localităţi, fără penalizare la pensie, "din cauza expunerii la poluarea Combinatului Vladimirescu".

Deputaţii iniţiatori consideră că oamenii din aceste localităţi trebuie să beneficieze de prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, art. 65 alin. (5), potrivit cărora persoanele care au locuit 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă cu cauze multiple, printre care extracţia şi prelucrarea minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi beneficiază de reducerea vârstei de standard pensionare cu 2 ani, fără penalizarea aplicată pentru fiecare lună de anticipare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contor pentru energie electrică
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Taxa pe stîlăp / Foto: Freepik
Credit ipotecar / Foto: Freepik
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Combinatul Azomureș

Romgaz pune eticheta dură: Azomureș, „activ problematic”

Romgaz privește combinatul Azomureș ca pe un „distressed...

Dragos Pâslaru / Foto: gov.ro
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Bursa de Valori București

Energopetrol și MF Capital, cele mai mari creșteri pe BVB

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe...

Bursa de Valori București
Starbucks este una dintre cafenelele favorite ale chinezilor
Semnare contract. Foto: Pexels.com
Freepik.com
Foto: Freepik.com
Cosmin Marinescu
Euro. Foto: Freepik.com
Benzinarie. Foto: Freepik.com
TVA / Foto: Freepik.com
Wall Street / Foto: Freepik
Industrie / Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Lingouri de aur / Foto: Unsplash
Bursă / Foto: Freepik
Freepik.com
Marea Britanie

Noi condiții de călătorie în Marea Britanie pentru români

Începând cu 25 februarie, cetățenii români care doresc...

Elveția a adoptat inteligența artificială în domeniu IT / Foto: Freepik

AI împinge Elveția în fruntea Europei la productivitate

Productivitatea în sectorul informației și...


pixel