Mega proiect minier confirmat de The Metals Company

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Undeva în Pacific
Undeva în Pacific
Compania canadiană The Metals Company a confirmat lansarea mega-proiectului său minier de adâncime în Pacificul de Sud până în 2026, promițând în același timp să răspundă răspundă celor care au criticat demersurile firmei.

„Dacă totul decurge conform planului, vorbim în continuare de 2026”, a declarat directorul general al acestuia, Gerard Barron, pentru AFP, în marja summitului Forumului Insulelor Pacificului de la Tonga.

Prin intermediul Nori (Nauru Ocean Resources Inc.), o subsidiară susținută de micul stat insular Nauru, The Metals Company (TMC) speră să deschidă o zonă economică în largul Pacificului pentru a colecta roci polimetalice, cunoscute și sub numele de noduli. Compania a anunțat în august 2023 că va solicita o autorizație de funcționare pentru 2024. Cu o lună mai devreme, țările membre ale Autorității Internaționale pentru Fundul Mării (IAFM) conveniseră asupra unei foi de parcurs de doi ani pentru a stabili un cod minier de pe fundul mării.

Consiliul AFIA negociază adoptarea un astfel de cod de mai bine de 10 ani și are rolul de a atribui contracte de explorare, ceea ce a putut face în special în 2011 pentru TMC în zona Clarion-Clipperton (CCZ), în largul coastei de vest a Mexicului, în Pacific. Dar din 2023, în ciuda lipsei de reguli, orice stat poate solicita o licență de afaceri în numele unei companii pe care o sponsorizează. În timpul fazelor sale de testare din 2022, TMC a indicat că a extras 3.000 de tone de noduli de pe fundul oceanului. De asemenea, a anunțat că și-a majorat obiectivele anuale, de la 1,3 milioane de tone de materie primă, la 3 milioane.

Habitate și specii distruse

Nodulii sunt incărcati cu mangan, cupru, cobalt sau nichel, metale folosite la fabricarea bateriilor de vehicule electrice. Acestea sunt formațiuni minerale care se dezvoltă, în milioane de ani, în special în jurul unor resturi de materie organică, cum ar fi un dinte de rechin sau un os de balenă.

Dacă Nauru, Tonga și Insulele Cook se situează în avangarda exploatării nodulilor polimetalici, Palau, Fiji sau Samoa se opun unor astfel de proiecte și insistă ca toate problemele legate de mediu să fie studiate înainte de demararea oricăror activități. ONG-urile și oamenii de știință subliniază riscurile de distrugere directă a habitatelor și speciilor, dar și de perturbarea capacității oceanului de a absorbi carbonul emis de activitățile umane.

Un studiu științific, finanțat parțial de The Metals Company și publicat la începutul anului 2024, demonstrează în special că extracția nodulilor poate perturba ciclul carbonului. Dar Gerard Barron respinge aceste concluzii, pe care le definește „înșelătoare”.

Nauru, care are 12.500 de locuitori pe o suprafață de aproximativ 20 km2, revendică o zonă de explorare minieră de peste 70.000 de kilometri pătrați în CCZ. În trecut, mineritul de fosfați a făcut din Nauru una dintre cele mai bogate țări din lume în ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor. De atunci însă lucrurile s-au schimbat, ar această excepție s-a secat, făcând să apară pe insulă peisaje excavate și goale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Lapte praf / Foto: Freepik
Microbuzele românești, prezentate la Bruxelles
Petrobrazi / Foto: OMV Petrom

Scădere abruptă a profitului OMV Petrom

 OMV Petrom a încheiat anul 2025 cu un profit net de...

Elon Musk / Foto: Forumul Economic Mondial de la Davos
Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres
Copii se joacă cu dispozitive electronice / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

Micii fermieri scapă de controale și sancțiuni

Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...

Schimb valutar / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Chei auto. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Foto: Pexels
Consiliul Economic și Social

pixel