Cancelarul german Angela Merkel a afirmat luni că este în interesul Germaniei să-şi asume o mai mare responsabilitate la nivel global într-un moment în care multilateralismul este obiectul unor atacuri constante, relatează AFP. În alocuţiunea de Anul Nou, Merkel a menţionat faptul că vechile certitudini din jurul cooperării internaţionale sunt puse la încercare şi că este de datoria Germaniei să ”se menţină, să argumenteze şi să lupte pentru propriile convingeri”.
Merkel a precizat că problemele migrației, schimbărilor climatice și luptei împotriva terorismului sunt mult prea vaste pentru ca țările lumii să le gestioneze fiecare pe cont propriu. ”Pentru binele nostru, dorim să răspundem la toate aceste provocări şi putem face aceasta cu atât mai bine luând în considerare interesele altora”, a spus cancelarul german.
Citește și:
Prezumtiva urmașă a Angelei Merkel spune că: Germania este pe primul loc
”Este lecţia a două războaie mondiale din secolul trecut (...) În interesul nostru, trebuie să ne asumăm mai multă responsabilitate”, a continuat Angela Merkel.
Responsabilitatea asumată de Germania nu s-ar traduce doar în implicarea ei în găsirea unor soluții la nivel global, cât și în consolidarea puterii militare a țării, Merkel anunțând creștere bugetului pentru Apărare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Termenul pentru depunerea...
Curtea Constituţională discută,...
Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.
Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...
UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...
Ministerul Finanțelor...
Legea care majorează capitalul...
OMV Petrom a încheiat anul 2025 cu un profit net de...
Miliardarul Elon Musk,...
Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...
Comisarul european pentru...
După ce Australia a devenit, în...
Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...
Leul s-a apreciat uşor, marţi,...
În contextul informațiilor...
Suprapunerile de atribuții...
Informaţiile zilei pentru fermieri.
Acord comercial între SUA şi...
Fostul secretar de stat în...
Senatul a adoptat pe 10...
Bursa de Valori București (BVB)...