Metrorex a ajuns cu conturile blocate. Astaldi își vrea banii

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Metrou
Metrou
Metrorex are conturile blocate în urma unei datorii de 94 de milioane de lei, bani pe care transportatorul subteran trebuia să îi mai dea companiei italiene Astaldi după ce aceasta a câştigat o serie de procese în instanţă, au declarat, marţi, pentru AGERPRES, surse din Metrorex. 

"În urma proceselor pe care le-am pierdut în instanţă, noi trebuie să le mai dăm 94 de milioane de lei şi ne-au pus poprire pe conturi. Astăzi s-a discutat cu ei, se găseşte o soluţie de reeşalonare, zilele astea ar trebui să se rezolve situaţia. Cumva au acceptat propunerile noastre, aşteptăm acum să vedem dacă şi conducerea companiei-mamă, de la Roma, va fi de acord cu propunerile noastre", au spus sursele. 

Potrivit acestora, Metrorex a plătit italienilor până acum peste 140 de milioane de lei, rămânând această sumă de 94 de milioane de lei, care reprezintă daune interese şi cheltuieli de judecată în urma acestor procese. 

Totodată, sursele au precizat că Astaldi a încetinit drastic ritmul lucrărilor la Magistrala 5 de metrou şi condiţionează realizarea acestora de recuperarea celor 94 milioane de lei, deşi Metrorex este cu plăţile la zi pentru contractul M5. 

"Noi suntem cu plăţile la zi pe lucrări şi nu avem nicio restanţă la ei apropo de lucrările pe Magistrala 5, doar că ei au încetinit ritmul de lucru şi acum au blocat şi conturile pentru aceşti bani care reprezintă daune interese şi cheltuieli de judecată în urma proceselor pe care ei le-au câştigat. Au încetinit drastic ritmul de lucru şi condiţionează execuţia lucrărilor pe Magistrala 5 de recuperarea acestor bani, deşi câştigarea unor procese în instanţă este total diferită de lucrările propriu-zise şi de plata lucrărilor propriu-zise, deci în principiu contractul trebuie să se deruleze la fel, să se respecte graficele asumate la începutul anului. Ei nu ar trebui să condiţioneze, dar o fac", au menţionat sursele, care au admis că ar putea avea multe probleme din această cauză, una din ele fiind imposibilitatea de a se plăti salariile. 

Circulația metroului bucureștean, dată peste cap

Până în prezent, Astaldi a încasat de la Metrorex peste 140 de milioane de lei în urma proceselor câştigate şi mai sunt 94 de milioane de lei. 

În luna decembrie 2019 este preconizată darea în folosinţă a Magistralei 5 de Metrou, cu patru ani întârziere. Valoarea totală a proiectului de metrou Drumul Taberei-Eroilor este 3,4 miliarde de lei. Prin inaugurarea acestei magistrale, Capitala va ajunge la 78 de kilometri de reţea şi la 63 de staţii de metrou. 

Primul termen avansat pentru metroul din Drumul Taberei a fost 2015. În anul 2011 s-a semnat primul contract, cel pentru partea de structură, iar termenul era de 36 de luni. Astfel, 300.000 de călători ar fi putut fi preluaţi de metrou pe acest tronson Eroilor - Drumul Taberei. Dar, Magistrala M5 s-a confruntat cu probleme de avize, probleme de finanţare, probleme de lucrări neprevăzute care au apărut pe parcursul execuţiei lucrărilor. 

Ministerul Finanţelor Publice va acorda Metrorex un împrumut în sumă de 188,353 milioane lei, pe 10 ani, în vederea acoperirii obligaţiilor de plată instituite de instanţele judecătoreşti către Asocierea Astaldi - FCC Construccion, Delta A.C.M. 93 - AB Construct, conform unui proiect de Ordonanţă publicat la jumătatea lunii iunie 2018 pe site-ul Ministerului Transporturilor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Bani. Foto: Freepik.com
Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Poluare / Foto: Freepik
Contor de gaze / Foto: Freepik
Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...

Lingouri de aur
Porțile de Fier

pixel