Aceast anunț vine în contextul în care Washingtonul ia măsuri drastice în ceea ce privește accesul Beijingului la tehnologia avansată.
Conform publicației americane The Wall Street Journal inginerilor chinezi li s-a oferit posibilitatea de a se transfera în țări precum SUA, Irlanda, Australia și Noua Zeelandă, potrivit unor surse anonime.
O sursă a declarat pentru WSJ că Microsoft a făcut această ofertă unui număr total de aproximativ 700-800 de angajați care se ocupă cu machine learning, un domeniul în dezvoltarea inteligenței artificiale, și în alte activități legate de cloud computing.
Un purtător de cuvânt al companiei a confirmat că Microsoft a "împărtășit o oportunitate de transfer intern opțional cu mai mulți angajați", fără a furniza detalii privind numărul și afilierea personalului afectat, conform CNBC.
Microsoft angajează aproximativ 7.000 de ingineri pentru grupul său de cercetare și dezvoltare din Asia-Pacific, majoritatea acestei forțe de muncă având sediul în China.
Noua măsura a gigantului tech vine pe fondul eforturilor SUA de a împiedica China să dezvolte tehnologii de ultimă oră în domeniul inteligenței artificiale, care ar putea fi folosite în scopuri militare. În ultimii doi ani, SUA au impus valuri de restricții asupra Chinei, limitând capacitatea acesteia de a cumpăra cipuri avansate și echipamente de fabricare a cipurilor care pot fi utilizate pentru a antrena modele de inteligență artificială.
Acum, administrația Biden încearcă să pună noi bariere de protecție în ceea ce privește exportul de modele avansate de inteligență artificială, cum ar fi modelul lingvistic de mari dimensiuni care alimentează ChatGPT, susținut de Microsoft, potrivit unor rapoarte recente.
În prezent, există puțină supraveghere guvernamentală care să oprească companii precum Microsoft, unul dintre cei mai mari jucători din SUA în domeniul cloud computing și AI, să vândă sau să ofere servicii de modele AI unor entități străine.
Se pare că SUA se tem că modelele de inteligență artificială, care se folosesc de cantități mari de date pentru a genera conținut, ar putea fi folosite pentru atacuri cibernetice sau pentru a crea arme biologice.
La începutul acestui an, Microsoft a publicat un raport în care se afirma că hackeri susținuți de state din Rusia, China și Iran au folosit instrumente de la OpenAI pentru a-și perfecționa abilitățile și pentru a-și susține campaniile de hacking.
Microsoft are o prezență răspândită în China de peste trei decenii, chiar și atunci când alte companii tehnologice occidentale au fost îndepărtate din cauza reglementărilor stricte. Compania spune că în China se află cel mai mare centru de cercetare și dezvoltare al său din afara SUA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Revenirea la tarife vamale – un...
Capitalizarea Bursei de Valori...
Care este adevărata corelație între cele două metale...
Musk și-a exprimat public...
Guvernul de la Paris analizează...
Grupaj de știri.
Sectorul bancar mondial, pus la încercare de noile...
Noile tarife vamale de 10%...
Mai corect spus, președintele...
Deși înăsprirea sancțiunilor...
Vremea nefavorabilă va afecta aproape toate zonele țării.
Bulgaria se pregătește să...
Consolidarea fiscală și...
Piețele bursiere globale au...
O echipă de cercetători a...
Dacă Tesla nu o duce prea bine,...
În contextul unei crize...
O decizie neașteptată a președintelui american.
Un nou tip de armă de mare precizie.
Prudență, cuvântul de ordine, roșu culoarea dominantă.
Grupaj de știri.
Guvernul dă undă verde reluării...
Avertizări ANM: instabilitate...
Piața de capital din România a...
Coridorul Sudic de Gaze a avut...
Berlinul finanțează accesul...
Seismul s-a produs la ora 4,33.