Ministerul Finanţelor a publicat pachetul de relansare economică - Document
Informaţiile aşteptate de...
Microsoft va face un nou val de concedieri în masă, de data aceasta la unitatea sa de cloud Azure, acestea adăugându-se astfel la valul de disponibilizări înregistrate în acest an în industriile tehnologiei.
Concedierile vor avea impact asupra diferitelor echipe, inclusiv Azure for Operators și Mission Engineering, potrivit datelor obținute de Business Insider. Concedierile din Azure for Operators implică până la 1.500 de reduceri de personal, a adăugat acesta, citând persoane familiare cu situația.
„Concedierile sunt o parte necesară și regulată a gestionării activității noastre. Vom continua să prioritizăm și să investim în domenii strategice de creștere pentru viitorul nostru și în sprijinul clienților și partenerilor noștri", a declarat un purtător de cuvânt al Microsoft pentru Reuters.
Reducerile de personal vin după ce, în luna ianuarie a acestui an, compania a renunțat la 1.900 de locuri de muncă la Activision Blizzard și Xbox. De asemenea, firme de tehnologie, printre care Amazon.com și Salesforce, au concediat câteva sute de angajați în 2024.
Cloud-ul Azure al Microsoft înregistrează o creștere puternică datorită investițiilor masive ale companiei în inteligența artificială și accesului său la tehnologiile de vârf ale creatorului ChatGPT, OpenAI, prin parteneriatul lor strategic.
Azure for Operations și Mission Engineering fac parte dintr-o organizație numită Strategic Missions and Technologies, formată în 2021 și însărcinată cu calculul cuantic și spațiul, a relatat Business Insider, citat de Reuters.
Totodată, Microsoft a început să restructureze departamentul care se ocupă de realitate augumentată, dar va continua să vândă casca HoloLens 2, a declarat luni un purtător de cuvânt al companiei pentru Reuters.
Business Insider a raportat în 2022 că firma a renunțat la planurile pentru HoloLens 3.
Citește și: Microsoft, investiții uriașe pentru infrastructura de inteligența artificială
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Informaţiile aşteptate de...
Hidroelectrica revine pe prima...
ACUE atrage atenţia asupra...
Plafonul pentru aplicarea...
Curs valutar BNR, 5 februarie...
Ministrul Finanțelor,...
ANAF a publicat în Monitorul...
Bursa de Valori București a...
Demers pentru stimularea...
Guvernul României are pe agenda...
O liberalizare treptată a...
Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...
Facturile mai mari la energie...
Sprijin pentru industrie și...
România se află într-o situație...
Ilie Bolojan anunță pași...
Banca Națională a României...
The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...
Transelectrica și Georgian...
Ilie Bolojan a anunțat miercuri...
Bursa de Valori Bucureşti a...
Documentul a fost publicat,...
Statele UE au aprobat miercuri...
Sectorul turistic din România...