Microsoft separă vânzarea aplicației Teams de Office la nivel global, în plin procest antitrust

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Sediul Microsoft
Sediul Microsoft
Compania Microsoft este nevoită să vândă aplicația de mesagerie Teams separat de pachetul Office, la nivel global, a anunțat luni gigantul tehnologic american.

În urmă cu șase luni Microsoft a luat aceeași măsură Europa, în încercarea de a evita o posibilă amendă antitrust din partea UE.

Comisia Europeană investighează legarea de Office și Teams de către Microsoft de la o plângere depusă în 2020 de către Slack, aplicația de mesagerie pentru spații de lucru concurentă deținută de Salesforce.

Teams, a fost adăugat gratuit la Office 365 în 2017 și a devenit popular în timpul pandemiei, datorită conferințelor sale video. Rivalii au spus că vânzarea celor două produse împreună oferă companiei Microsoft un avantaj nedrept. Compania a început să vândă cele două produse separat în UE și Elveția la 1 octombrie anul trecut.

Microsoft a precizat într-o postare pe blog că introduce o nouă gamă de Microsoft 365 și Office 365 care nu includ Teams în regiunile din afara SEE (Spațiului Economic European) și a Elveției, precum și o nouă ofertă Teams pentru clienții Enterprise din aceste regiuni.

Începând cu 1 aprilie, clienții pot fie să își continue contractul de licență actual, fie să îl reînnoiască, să îl actualizeze sau să treacă la noile oferte.

Este posibil ca separarea Microsoft să nu fie suficientă pentru a evita acuzațiile antitrust ale UE, care vor fi probabil transmise companiei în următoarele luni, deoarece rivalii critică nivelul taxelor și capacitatea serviciilor de mesagerie de a funcționa cu Office au declarat sursele.

Microsoft, care a acumulat amenzi antitrust din partea UE în valoare de 2,2 miliarde de euro în ultimul deceniu pentru legarea sau gruparea a două sau mai multe produse împreună, riscă o amendă de până la 10% din cifra sa de afaceri anuală globală dacă va fi găsită vinovată de încălcări ale normelor antitrust.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Noi taxe și impozite / Foto: Freepik
Andrew Ross Sorkin
ANAF
Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
calatori SUA - FOTO: Freepik@italoparnaiba5

Reguli mai stricte pentru turiștii care călătoresc în SUA

Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...

Foto: pexels.com
Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...

Diana Buzoianu

Avize de mediu mai rapide și digitalizare totală în 6 luni

Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...

Ferma. Foto: Pexels.com
Bursa de la București /FOTO: Facebook BVB

BVB pierde 7,36 miliarde de lei într-o săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat săptămâna...

Casa Națională de Pensii, anunț pentru pensionari

Casa Națională de Pensii a publicat cifrele oficiale. Ce...

Pe telefon / FOTO: Freepik
Radu Miruță, ministrul Economiei
Inteligență artificială/ FOTO: Freepik

România, sub media UE la utilizarea AI de către tineri

Aproape două treimi dintre tinerii din UE folosesc...

ANPC continuă controalele / Foto: Arhivă
Sultan Ahmed bin Sulayem
autostrada boita cornetu - FOTO: Captură video@Cristian Pistol
asfaltare. Freepik.com
Șofer de camion / Foto: Freepik
RAdu Miruță - FOTO: Agerpres
Record istoric de turiști români în Bulgaria. Creștere de peste 50% față de perioada prepandemică - FOTO: Arhivă personală
Keir Starmer - FOTO: Agerpres
Lukoil
Portul Constanța
Alexandru Nazare
Este o veste bună pentru cele doua banci
Marco Rubio / FOTO: Wikipedia

pixel