Mihai Daraban: 2021, an istoric pentru schimburile comerciale bilaterale România-SUA

Autor: Crişan Andreescu
Data publicării:
Mihai Daraban
Mihai Daraban
Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), a participat, în data de 21 februarie, la recepția organizată împreună cu American – Romanian Business Council (AMRO), prilejuită de anunțul de lansare a misiunii economice AMRO la București, care se va desfășura în perioada 14-15 septembrie 2022. 

Evenimentul, organizat și cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii (SUA) în România, a beneficiat de prezența reprezentanților mediilor de afaceri din cele două țări, precum și de cea a reprezentanților administrației publice centrale din România.

„Fără îndoială, CCIR se bucură, în acest moment, de cel mai înalt nivel de încredere din partea Ambasadei SUA în România și, totodată, din partea AMRO, un partener deja tradițional al sistemului cameral românesc. USA este partenerul strategic al României, iar acest lucru se vede foarte clar în rezultatele economice. Anul trecut, de exemplu, s-a înregistrat o valoare istorică a schimburilor comerciale dintre cele două state, astfel, la 1 noiembrie 2021, se înregistra un total de 2,271 de miliarde de euro. În plus, pentru că trebuie diferențiate schimburile de bunuri de cele de servicii, valoarea acestora din urmă s-a ridicat la 2,5 miliarde de euro. Totodată, la 1 ianuarie 2022, în România activau 8191 de companii americane, cu o valoare a capitalului social de peste un miliard de euro. Aceste companii pot fi definite ca ambasadorii în paralel ai SUA în România”, a declarat președintele CCIR, Mihai Daraban.

„Colaborarea dintre AMRO și CCIR este una de lungă durată, dar și mai important este o colaborare care a demonstrat, de-a lungul timpului, capacitatea organizației dumneavoastră de a ajuta mediul de afaceri din România în ceea ce privește accesarea de noi piețe comerciale. Vă dau un singur exemplu. În 2016, în programul Select USA, program ce oferă, anual, sprijin în educație și dezvoltare antreprenorială pentru mai mult de 10.000 de IMM-uri și antreprenori, erau înscrise numai patru companii românești. După o discuție cu președintele CCIR, Mihai Daraban, delegația formată din companiile românești participantă la acest program, în 2018,  nu numai că a fost cea mai mare din țara dumneavoastră, dar a fost și cea mai mare din Europa și pe locul cinci din lume. Acest lucru arată, cum spuneam, atât capacitatea organizațională a CCIR, cât și un grad mult mai mare de încredere a oamenilor de afaceri din România în puterile proprii, deschizând, astfel, noi orizonturi de dezvoltare a businessului”, a declarat președintele și fondatorul AMRO, Eric Stewart.

Ce reprezintă American-Romanian Business Council

American-Romanian Business Council este o organizație non-profit care promovează relațiile comerciale între Statele Unite și România. Misiunea Consiliului este de a spori comerțul și investițiile dintre cele două state, de a promova relația bilaterală americano-română și de a educa publicul cu privire la importanța acesteia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Planșeul Unirii
Reacția pieței la decizia OPEC
Punct de lucru / Foto: Freepik
Modificarea PNRR
Bitcoin / Foto: Freepik
Bijuteriile indiene se ieftinesc
Ger și viscol
Donald Trump și Jerome Powell
Ministerul Finanțelor
Sediul Bosch / sursa foto: Bosch.de
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat
Jensen Huang, CEO Nvidia
Portul Bandar Abbas
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
 Seagal si Vladimir Putin
Stație de transformare / Foto: Arhivă
Trofeul FIFA al Cupei Mondiale de Fotbal
Cod galben de ger / Foto: Freepik
Elon MUsk și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Viscolul a închis mai multe drumuri
Scoaterea banilor din firmă se complică

pixel