Mihai Daraban, (CCIR): România are nevoie de proiecte economice comune cu state aparținând G20

Autor: Crişan Andreescu
Data publicării:
Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a avut, în data de 24 februarie a.c., o întâlnire oficială cu ambasadorul Statelor Unite Mexicane în România, E.S. dna Amparo Eréndira Anguiano Rodríguez.

Discuțiile au avut în vedere continuarea atragerilor de investiții mexicane în România, concomitent cu identificarea unor oportunități pentru mediul de afaceri din țara noastră de a accesa piața din Mexic.

„CCIR și-a exprimat în nenumărate rânduri suportul total pentru internaționalizarea business-ului românesc, pentru accesarea piețelor din afara Uniunii Europene, piețe pe care nu de mult am fost foarte activi, dar de pe care lipsim în momentul de față. Cu siguranță, Mexicul reprezintă o țintă foarte importantă pentru noi în ceea ce privește dezvoltarea schimburilor comerciale, mai ales dacă ținem cont că este un stat care aparţine G20, deci este reprezentantul unei economii puternice.

De altfel, Mexicul înregistrează anual o creștere economică constantă, de peste trei procente. În mod cert, România are nevoie de proiecte economice comune cu state aparținând G20, iar activitatea externă a CCIR s-a concentrat, cel puțin în ultimii ani, în organizarea de forumuri de afaceri sau misiuni economice cu precădere în aceste țări. În urma întâlnirii de azi, am stabilit împreună cu doamna ambasador Amparo Eréndira Anguiano Rodríguez, organizarea, anul viitor, a unei misiuni economice în această țară, împreună cu reprezentanții celor mai importante companii din România din diferite sectoare economice de activitate”, a declarat președintele CCIR, dl Mihai Daraban.

E.S. dna Amparo Eréndira Anguiano Rodríguez, ambasadorul Statelor Unite Mexicane în România, a ținut să precizeze faptul că „există un interes major din partea noastră în extinderea investițiilor pe care le realizăm în România. În momentul de față, există două investiții majore mexicane în industria alimentară procesată, dar suntem foarte interesați de sectorul infrastructurii feroviare, unde ne dorim să participăm mai întâi la licitațiile organizate în acest domeniu, iar, ulterior, să începem investițiile în România”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...

Bani
Gabriel Biriș
Adrian Nica, șeful ANAF
Daniel Dăianu
Camion alimentează la o benzinărie / Foto: Freepik
Comisia Europeană
Freepik.com
București / Foto: Freepik
Euro. Freepik.com

pixel