Milioane de la BEI pentru noul campus al Universităţii Politehnice Bucureşti

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Un ajutor important pentru știința românească
Un ajutor important pentru știința românească
Banca Europeană de Investiţii (BEI) a aprobat acordarea sumei de 25 de milioane de euro Universităţii Politehnice Bucureşti (UPB) pentru sporirea calităţii, eficienţei şi eficacităţii procesului de predare, învăţare şi cercetare la una dintre instituţiile de vârf din România, se arată într-un comunicat al BEI. 

Împrumutul BEI va finanţa reamenajarea campusului UPB, ceea ce presupune construirea unei noi clădiri care va găzdui cele trei facultăţi ce se află acum în localul Polizu. Obiectivul este de a regrupa unităţile în noul campus al Universităţii Politehnice Bucureşti şi de a moderniza facilităţile la un standard la care să poată sprijini cel mai bine activităţile de predare, învăţare şi cercetare ale UPB, se arată în comunicatul BEI.

Acordarea acestei finanţări este susţinută de Fondul European pentru Investiţii Strategice (EFSI), pilonul financiar al Planului de investiţii pentru Europa ("Planul Juncker"). În opinia lui Carlos Moedas, comisarul pentru cercetare, ştiinţă şi inovare, "cercetarea ştiinţifică de înaltă calitate începe cu o educaţie de nivel ridicat".

"Aceasta este o investiţie în viitorii cercetători din România, care până la urmă va stimula inovarea, va crea locuri de muncă şi va sprijini creşterea. Acesta este un alt exemplu al modului în care funcţionează Planul Juncker", a adăugat acesta.

Citește și Finanțare pentru agricultori de 1 miliard de euro

Rectorul Universităţii Politehnice Bucureşti, Mihnea Costoiu, a declarat că este o mare onoare pentru UPB să fie prima universitate din România care beneficiază de sprijinul BEI. "În plus, datorită garanţiilor oferite de Planul de investiţii pentru Europa, universitatea noastră va putea să-şi extindă capacităţile de cercetare, pentru a avea un impact pozitiv asupra societăţii. În condiţiile în care universitatea noastră împlineşte 200 de ani, acesta este modul perfect de celebrare pentru comunitatea noastră şi mulţumim BEI şi EFSI pentru că au făcut posibilă această modernizare".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Baterii / Foto: Freepik
ANAF
Schimb valutar / Foto: Pexels
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
Hidroelectrica
La benzinărie
Ionuț Moșteanu
Marian Vanghelie

Marian Vanghelie, executat silit de ANAF

ANAF a declanșat procedura de executare silită împotriva...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR
Lingouri de aur

Azi se hotărăște soarta pensiilor magistraților

Ședință extraordinară de guvern vineri pentru proiectul...

Rezervoare de petrol

China a ieșit la cumpărături și barilul respiră din nou

Rafinăriile independente ale Chinei – cunoscutele...

Cumpărături online / Foto: Freepik
Cyril Ramaphosa și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Cloudflare / Foto: DCBusiness
TVA / Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
Bursa de la București / FOTO: Facebook
Șofer / sursa: Freepik.com
AI. Foto: Freepik.com
Funcționari / Foto: Arhiva DCBusiness

Șoc în administrație. ANAF taie banii primăriilor

ANAF taie banii primăriilor care încalcă legea. Bugetele...

Foto: Pexels.com
Dolari și aur / Foto: Freepik
Veniți pentru ce venituri trebuie completată declarația unică
Pensionari în parc / Foto: Freepik
Holul unui hotel

pixel