Negrescu: România consumă energie ca în 1989. Ce spune asta despre economie
Consumul de energie electrică...
Minerii au ieşit din nou în stradă. Zeci de persoane au protestat marţi la Târgu Jiu, pentru a doua oară consecutiv, nemulțumiți că legea privind reducerea vârstei de pensionare nu se aplică, deși a fost aprobată. Aceştia ameninţă că vin la Bucureşti.
Minerii si energeticienii din cadrul Complexului Oltenia cred că ministrul Muncii, Raluca Turcan, a blocat aplicarea legii prin care salariații din carierele miniere și termocentralele pe cărbune ar fi trebuit pensionați la 52 de ani.
Joe Biden a vorbit despre un NOU RĂZBOI RECE CU CHINA
“În România este un precedent foarte periculos. O lege dezbătută în Parlamentul României timp de șase luni, cât au durat și protestele pe care le-am făcut, o lege aprobată de parlament, promulgată de președintele României, care care nu este pusă în aplicare de Casa Națională de Pensii, fiindcă nu are girul Ministerului Muncii. Vom ieși în stradă, indiferent de situație. Este vorba de viitorul nostru”, a spus președintele Sindicatului Renașterea Jilț Sud, Ion Popescu, potrivit RTV.
Protestele au fost reluate luni la Târgu Jiu, când sute de salariați ai CE Oltenia au fost în Piața Prefecturii, și vor continua în fiecare zi lucrătoare, iar de luni oamenii sunt pregatiti sa vină în Capitala si sa intre inclusiv in greva foamei în fata ministerului muncii.
În momentul în care legea va fi aplicată, mii de mineri și energeticieni se vor putea pensiona cu 13 ani mai devreme.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Consumul de energie electrică...
Rulaj în scădere la BVB:...
Energia scumpă sufocă economia: handicapul autoimpus al...
Când timpul contează, cadoul...
Renault riscă oprirea...
România îşi propune să...
Eliminarea plafonării...
România ajunge să importe tot...
De la Turcia la Italia, tot mai multe bănci centrale...
Comisia Europeană a formulat,...
România continuă să importe...
Taxa pentru examenul de...
Cum vrea UE să întărească rolul...
Vânzările globale de...
Ministerul Finanțelor aduce...
Fără eliminarea risipei...
Ministerul Agriculturii a...
Curs valutar BNR, 6 februarie...