Salariaţii Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ) vor beneficia, de la data de 15 septembrie, de o majorare a salariului tarifar cu peste 300 de lei, ca urmare a creşterii inflaţiei, conform prevederilor Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivelul companiei.
Potrivit unui comunicat al CEVJ, în urma discuţiilor dintre Sindicatul Muntele şi administraţia companiei, care au avut loc în ultima perioadă, s-a stabilit valoarea coeficientului de corelare cu coşul minim şi inflaţia, care trebuie aplicat conform CCM în vigoare la nivelul companiei.
"Astfel, începând cu data de 15 septembrie anul curent, fiecare salariat al CEVJ va beneficia de o creştere a salariului tarifar cu o sumă de peste 300 de lei/angajat. Această majorare vine ca urmare a creşterii inflaţiei şi a valorii coşului minim necesar pentru un trai decent. Ne bucură că în momentul de faţă Contractul Colectiv de Muncă se respectă în integralitate, toate drepturile prevăzute în CCM şi, implicit, în contractele individuale de muncă fiind plătite la zi", se spune în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministerul Finanțelor...
Informaţiile aşteptate de...
Hidroelectrica revine pe prima...
ACUE atrage atenţia asupra...
Curs valutar BNR, 5 februarie...
Ministrul Finanțelor,...
Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...
ANAF a publicat în Monitorul...
Bursa de Valori București a...
Demers pentru stimularea...
Guvernul României are pe agenda...
Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...
Facturile mai mari la energie...
Sprijin pentru industrie și...
România se află într-o situație...
Ilie Bolojan anunță pași...
Banca Națională a României...
The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...
Transelectrica și Georgian...
Ilie Bolojan a anunțat miercuri...
Bursa de Valori Bucureşti a...
Documentul a fost publicat,...
Statele UE au aprobat miercuri...