Ministerul Mediului lansează un apel de proiecte în valoare totală de 20,77 milioane euro

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto: Freepik
Foto: Freepik
Ministerul Mediului anunţă că ghidul de finanțare pentru investiții în capacități de producție a energiei din surse regenerabile, respectiv biogaz pe bază de gunoi de grajd, a fost pus astăzi în consultare publică. 

Investiția este realizată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C3- Managementul deșeurilor și vizează dezvoltarea infrastructurii pentru managementul gunoiului de grajd și al altor deșeuri agricole compostabile. 

Obiectivul acestei investiții este gestionarea sustenabilă a biodeșeurilor agricole, în special a celor provenite din activitățile zootehnice, prin creșterea gradului de valorificare a acestora în vederea reducerii poluării cu nitrați și dezvoltarea infrastructurii pentru managementul gunoiului de grajd și al altor deșeuri agricole compostabile.

„Iată că vom avea în România soluții performante pentru producerea energiei din surse regenerabile, cum este biogazul pe bază de gunoi de grajd. Această investiție reprezintă un sprijin important pentru fermele mari sau cooperativele agricole, care vor putea înființa astfel de sisteme care să-i ajute la reducerea facturilor la energie prin reciclarea gunoiului de grajd. Totodată, rezolvăm problema gunoiului de grajd, care altfel ajunge pe câmpuri, dar și  problema emisiilor de metan”, a declarat ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet.

Alocarea financiară totală prin Planul Național de Redresare și Reziliență este de  20.77 milioane euro, echivalentul a 102.68 milioane lei. Valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de 3.74 milioane euro, echivalentul a 18.48 milioane lei, fără TVA. Rata de finanțare acordată prin PNRR este de 90% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, fără TVA, restul de minimum 10% din valoarea cheltuielilor eligibile reprezentând contribuție proprie a beneficiarului.

Finanțarea va fi utilizată pentru realizarea a cel puțin 5 sisteme de biogaz pentru comunități cu ferme foarte mari (cu capacități electrice de cel puțin 300 KWh și capacități de încălzire de cel puțin 300 KWh până la maximum 1 MWh electric și 1MWh termici.

Tipurile de solicitanți care pot depune cereri de finanțare sunt: fermele mari, cooperativele agricole, parteneriatele între acestea, parteneriatele între ferme/cooperative agricole și UAT, parteneriatele între ferme (indiferent de dimensiune) și întreprinderi (altele decât ferme) sau parteneriatele între ferme/cooperative agricole/UAT-uri și întreprinderi.

Decontarea cheltuielilor pentru înființarea sistemelor de biogaz vizează: lucrări privind amenajarea terenului și asigurarea utilităților necesare obiectivului de investiții, în interiorul amplasamentului; lucrări privind organizarea de șantier; investiția de bază, constând in construcții și instalații, dotări, utilaje, echipamente tehnologice și funcționale (vehiculele/utilajele achiziționate în cadrul acestei măsuri vor fi echipate cu cea mai bună tehnologie disponibilă, din punct de vedere al respectării mediului); probe tehnologice și teste; cheltuieli de supervizare; cheltuieli cu brevete, licențe si patente. De asemenea, vor fi decontate cheltuielile privind informarea și publicitatea, cu respectarea prevederilor manualului de identitate vizuală (MIV) al PNRR.

 

Ghidul de finanțare este disponibil aici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel