Ministrul Agriculturii lămurește modul în care vor putea fi vânduți porcii de Crăciun

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Gripa porcină, o problemă majoră
Gripa porcină, o problemă majoră
Porcii crescuţi în gospodării vor putea fi valorificaţi în perioada sărbătorilor de Crăciun în baza unei adeverinţe emisă de medicul veterinar, a precizat ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

"În această dimineaţă am convocat conducerea ANSVSA, pe domnul preşedinte, şi am luat decizia ca în perioada sărbătorilor de iarnă atât porcii crescuţi în gospodăria ţărănească, cât şi în gospodăriile populaţiei, să poată fi mişcaţi, practic să poată fi valorificaţi de către persoanele fizice", a declarat Forin Barbu, luni, la finalul Consiliului Politic Naţional al PSD.

El a explicat că "valorificarea" de către persoanele fizice a porcilor se va face în baza unei adeverinţe de la medicul veterinar.

"Orice mişcare de porc, orice valorificare de la persoanele fizice se va face sub îndrumarea medicului veterinar, sub îndrumarea unei adeverinţe. Mai mult, partea de sănătate publică a animalelor este realizată de către medicii concesionari. Este gratuit acest serviciu, inclusiv medicamentaţia şi prestările de servicii sunt gratuite în România pentru persoanele fizice", a declarat Barbu.

El a fost întrebat ce l-a determinat să revină asupra acestei măsuri, în condiţiile în care s-au vehiculat informaţii potrivit cărora persoanele fizice nu-şi vor mai putea vinde porcii crescuţi în gospodării.

"A fost dat un ordin, Ordinul 130/2023, de către ANSVSA. Ne-am dorit foarte mult, atât eu ca ministru, cât şi domnul premier Marcel Ciolacu să luăm această decizie. În dimineaţa aceasta am convocat toată conducerea, va fi modificat acest ordin, şi bineînţeles, persoanele fizice pot valorifica porcii în perioada sărbătorilor de Crăciun", a declarat Barbu.

Întrebat ce se va întâmpla după această perioadă, acesta a precizat: "Ordinul rămâne în vigoare şi în perioada următoare".

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, i-a convocat luni dimineaţă pe reprezentaţii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi pe cei responsabili din domeniul zootehniei pentru a clarifica normele de aplicare la Legea Porcului, care se află în dezbatere publică pe site Autorităţii.

Conform normelor de aplicare la Legea 122/2023 privind exploataţiile de creştere a porcinelor şi combaterea pestei porcine în România, aşa numita Lege a Porcului, oamenii vor putea să îşi crească porcii în gospodăria proprie pentru îngrăşare şi sacrificare pentru consum familial, însă nu vor mai putea să-i şi comercializeze.

O astfel de măsură a fost luată pentru a limita răspândirea pestei porcine africane pe teritoriul României.

Surse din Ministerul Agriculturii au declarat pentru AGERPRES că Florin Barbu a cerut reprezentanţilor ANSVSA să modifice articolul din norme care prevede acest aspect, în aşa fel încât oamenii să aibă posibilitatea să îşi comercializeze porcii crescuţi în gospodărie, iar ca o măsura de precauţie pentru combaterea pestei porcine africane va fi necesar un aviz de la medicul veterinar din care să reiasă că animalul sacrificat nu este bolnav.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...

Bani
Gabriel Biriș
Adrian Nica, șeful ANAF
Daniel Dăianu
Camion alimentează la o benzinărie / Foto: Freepik
Comisia Europeană
Freepik.com
București / Foto: Freepik
Euro. Freepik.com
Studiou Disney / sursa foto: Pexels.com / Lucas TENTELIER
Foto: Reuters
Case de schimb valutar
Plată online / Foto: Freepik
Contabilii și firmele vor avea un an greu în 2026 / Foto: Freepik
Banca Națională a României

pixel