Ministrul Agriculturii vrea extinderea listei alimentelor cu preț redus și prelungirea acestei măsuri

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Magazin
Magazin
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu vrea introducerea unor noi alimente pe lista cu limitarea adaosului comercial și prelungirea acestei măsuri. Iată care sunt alimentele propuse de ministru.

Cozonacul ar putea fi introdus în ordonanţa privind limitarea adaosurilor comerciale la alimentele de bază, având în vedere că este un produs consumat de români în perioada sărbătorilor de iarnă, a declarat, joi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, la finalul şedinţei de Guvern.

Acesta a fost întrebat dacă intenţionează să prelungească măsura privind limitarea adaosurilor comerciale la alimentele de bază şi dacă vor fi introduse şi alte produse alimentare în ordonanţă.

"Ne dorim acest lucru (prelungirea măsurii - n. r.). Vreau să vă spun că produsele care vor intra suplimentar în această ordonanţă le voi discuta, aşa cum au fost discutate şi la aprobarea ordonanţei, cu toţi factorii implicaţi, atât cu procesatorii, cât şi cu retailerii. Nu uităm că se apropie apropie sărbătorile de iarnă şi cred că anumite produse consumate de către români în perioada sărbătorilor ar trebui incluse în această ordonanţă. (...) Vă dau un singur exemplu: cozonacul. Poate fi un produs introdus în această ordonanţă în perioada sărbătorilor de iarnă", a precizat Barbu.

Barbu nu a precizat deocamdată dacă va fi un acord cu retailerii pe acest subiect care vizează prelungirea măsurii sau o nouă ordonanţă.

"V-am spus, vom discuta împreună, poate fi şi acord, dar eu îmi doresc ca această ordonanţă să fie prelungită şi să fie inclusă în această ordonanţă şi alte categorii de produse", a subliniat Barbu.

La 1 august 2023, a intrat în vigoare Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului care stabileşte măsuri temporare de combatere a creşterii excesive a preţurilor la 14 grupe de alimente de bază: pâine, lapte, brânză, iaurt, făină, mălai, ouă, ulei de floarea-soarelui, carne proaspătă de pui, carne proaspătă de porc, legume proaspete vrac, fructe proaspete vrac, cartofi proaspeţi vrac şi zahăr.

 

Măsurile ieftinirii de la 1 august

 

Actul normativ vizează limitarea, pentru o perioadă de trei luni, a adaosurilor comerciale practicate în procesarea şi comercializarea unor produse alimentare esenţiale, cu scopul scăderii preţurilor pentru aceste categorii de produse şi, implicit, cu scopul creşterii puterii de cumpărare a populaţiei.

Potrivit datelor analizate de Consiliul Concurenţei, preţurile medii ale alimentelor de bază vizate de ordonanţa de plafonare a adaosurilor comerciale au scăzut cu până la 49% în marile lanţuri de magazine, în luna august a acestui an, comparativ cu iunie 2023.

Cele mai mari reduceri s-au înregistrat la fructe şi legume. Astfel, preţul mediu al prunelor a scăzut cu 49%, cel al strugurilor, cu 47%, în timp ce roşiile, ceapa, ardeii galbeni, morcovii şi cartofii s-au ieftinit cu 31% până la 37%, raportat la perioada de referinţă.

Conform autorităţii de concurenţă, din categoria lactatelor, preţul mediu al brânzei telemea este cu 16,3% mai mic, cel al iaurtului cu 10,5%, iar cel al laptelui cu 6,2%. La acest aliment din urmă există un acord voluntar de reducere a preţului cu 20%, implementat începând din luna mai a acestui an.

Preţul celorlalte produse regăsite în coşul de consum, precum făina, pâinea, mălaiul, uleiul, ouăle şi zahărul, s-a diminuat pe parcursul lunii august.

În ceea ce priveşte carnea de pui şi porc, aceasta s-a ieftinit în august faţă de luna iunie, cu excepţia pulpei de porc cu os, al cărei preţ a crescut uşor, cu 2%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Documente. Freepik.com
Oameni de afaceri / Foto: Freepik

Economia încetinește brusc, IMM-urile cer plan de salvare

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR)...

Casă de schimb valutar

Curs BNR. Cât costă euro și dolarul. Aurul pierde teren

Leul a încheiat săptămâna aproape neschimbat în raport...

TUI
Contabili / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Mașini depozitate parcarea unui port / Foto: Freepik
Neptun Deep / Foto: Captură video RomGaz / OMV Petrom
kathryn ruemmler (C), nevoită să demisioneze de la conducerea departamentului juridic al Goldman Sachs
Autobuz electric

Adrian Negrescu: Piața gazelor, teren fertil pentru speculă

Piața gazelor din România intră într-o zonă de risc...

Birou. Foto: Freepik.com
Uniunea Europeana

UE accelerează reformele pentru a face față Chinei și SUA

O Uniune Europeană mai rapida şi mai eficienta: liderii...

Freepik.com
Foto: Pexels.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Foto: Mihai Ciobanu

Turismul din România e în recesiune tehnică

Turismul în România se află în recesiune tehnică pentru...

Oferta PPC Energie
Freepik.com

Guvernul introduce reguli noi pentru piața de capital

Guvernul a adoptat un proiect de lege care actualizează...

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Foto: Freepik.com
Bani
Aeroport / sursa foto: Freepik.com

Atenționare de călătorie în Franţa

Cod roșu de ploi, inundații și vânt puternic (Furtuna NILS).

SMR
Draoș Pavăl

pixel