Ministrul Apărării, sute de mesaje de la pensionari. Ce le transmite despre recalcularea şi/sau actualizarea pensiilor

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
"În ultimele zile am primit sute de mesaje de la cadre militare în rezervă, dar și de la militari aflați în exercitarea profesiei lor, toate având ca temă profunda îngrijorare cu privire la pensiile lor, prezente sau viitoare", transmite Vasile Dîncu.

"Le transmit militarilor români, în rezervă sau activi, faptul că nu voi accepta ca pensiile militare să fie interpretate ca fiind pensii speciale și să fie calculate conform principiului contributivității ori recalculate în acest sens. Ministerul Apărării Naționale a exprimat deja un punct de vedere cu privire la acest subiect și l-a transmis Guvernului, iar dacă va fi nevoie, alături de specialiștii din MApN, voi oferi lămuriri suplimentare inclusiv Comisiei Europene pentru a explica sistemul de pensii militare de stat din România.

Insist în a explica opiniei publice faptul că pensiile militare sunt pensii de stat, NU sunt pensii speciale. Pensiile militare se regăsesc, similar ca și în România, în toată Europa și în majoritatea țărilor NATO. Pensiile militare de stat au la bază principiul recunoștinței față de loialitatea, sacrificiile și privațiunile suferite de militari, polițiști și polițiștii de penitenciare și familiile acestora pe timpul carierei militare. Instituirea pensiei militare, cu tradiție în statul român, a apărut ca o necesitate izvorâtă din statutul profesional al militarilor, care impune anumite interdicții sociale pe care celelalte categorii de asigurați nu le au.

În același timp, sistemul actual de pensii militare este afectat de o serie de inegalități și trebuie, cu adevărat, adus la principii de echitate.

Performanța profesională trebuie motivată la nivelul celorlalte armate NATO. Sunt preocupat permanent ca, direct proporţional cu creşterea anuală a veniturilor din cadrul bugetului de stat, să dezvoltăm cadrul legal care să asigure, pe de o parte, o corectă stabilire, recalculare şi/sau actualizare a pensiilor militare de stat în raport cu evoluţia sistemului de salarizare, iar pe de altă parte, echilibru şi echitate între nivelurile pensiilor militare, stabilite conform succesiunii în timp a actelor normative, pentru diferite categorii de pensionari.

Ministerul Apărării Naționale s-a concentrat și se concentrează în direcţia adoptării proiectului de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat şi instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor militare de stat (PL-x nr. 199/2020), aflat în prezent în analiza comisiilor de specialitate din Camera Deputaţilor, cameră decizională, cu amendamente care vizează tocmai înlăturarea discriminărilor existente în sistemul pensiilor militare, crearea cadrului legal pentru recalcularea acestora, actualizarea şi, implicit, majorarea cuantumurilor pensiilor militare aflate în plată. Luând în considerare stadiul avansat în care se află propunerea legislativă, ne manifestăm încrederea în operativitatea cu care modificările legislative propuse prin proiectul de act normativ amintit vor fi adoptate.

Avem determinarea și capacitatea de a îmbunătăţi toate aceste programe, sunt convins că dezbaterile vor creiona noi soluții pe viitor și ne vor aduce cu un pas înainte în a construi starea de normalitate pe care o dorim cu toții. Susțin cu determinare interesele cadrelor militare în rezervă și în retragere, obiectivul principal al demersurilor pe care le-am făcut în acest domeniu, de la începutul mandatului, este acela de a asigura egalitatea de tratament în respectarea drepturilor de pensie, indiferent de momentul trecerii în rezervă", transmite ministrul Apărării, Vasile Dîncu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Noi taxe și impozite / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
New York
Andrew Ross Sorkin
Foto: Freepik.com

Honda și Toyota, îngrijorate de inițiativa „Made in Europe”

Producătorii auto japonezi și britanici își exprimă...

Cash / FOTO: Freepik

Cum influențează IRCC și ROBOR rata la creditul ipotecar

Alegerea între IRCC și ROBOR nu este doar o chestiune...

ANAF
Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
calatori SUA - FOTO: Freepik@italoparnaiba5

Reguli mai stricte pentru turiștii care călătoresc în SUA

Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...

Foto: pexels.com
Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...

Diana Buzoianu

Avize de mediu mai rapide și digitalizare totală în 6 luni

Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...

Ferma. Foto: Pexels.com
Bursa de la București /FOTO: Facebook BVB

BVB pierde 7,36 miliarde de lei într-o săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat săptămâna...

Casa Națională de Pensii, anunț pentru pensionari

Casa Națională de Pensii a publicat cifrele oficiale. Ce...

Pe telefon / FOTO: Freepik
Radu Miruță, ministrul Economiei
Inteligență artificială/ FOTO: Freepik

România, sub media UE la utilizarea AI de către tineri

Aproape două treimi dintre tinerii din UE folosesc...

ANPC continuă controalele / Foto: Arhivă
Sultan Ahmed bin Sulayem
autostrada boita cornetu - FOTO: Captură video@Cristian Pistol
asfaltare. Freepik.com
Șofer de camion / Foto: Freepik
RAdu Miruță - FOTO: Agerpres
Record istoric de turiști români în Bulgaria. Creștere de peste 50% față de perioada prepandemică - FOTO: Arhivă personală
Keir Starmer - FOTO: Agerpres
Lukoil
Portul Constanța

pixel