Ministrul Finanţelor îi îndeamnă pe români să joace la bursă sau să cumpere titluri de stat

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Adrian Câciu / Foto: gov.ro
Adrian Câciu / Foto: gov.ro
Adrian Câciu, ministrul Finanţelor, a vorbit despre oportunităţile pe care le pot fructifica românii la bursă. 

Un parteneriat real cu piaţa de capital din România este de o importanţă deosebită pentru Ministerul de Finanţe ţinând cont de potenţialul imens de dezvoltare şi exprimare al acestuia, potenţial care trebuie susţinut şi de stat prin reglementări favorabile dezvoltării acestuia, a afirmat, joi, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.

"După cum toată lumea constată, trecem printr-o perioadă complicată, atât din punct de vedere economic, dar şi energetic, iar şocurile interne şi externe constituie riscuri permanente care apasă pe vulnerabilităţile structurale din economia românească. În contexte complicate, cel mai important este să construim soluţii, un parteneriat real realizat între stat, cetăţeni, economie şi capital, astfel încât mixul de soluţii să restructureze cauzele de vulnerabilitate şi să consolideze elementele sau pilonii de bază pe care se construieşte o economie. De aceea, un parteneriat real cu piaţa de capital din România este de o importantă deosebită pentru Ministerul de Finanţe ţinând cont de potenţialul imens de dezvoltare şi exprimare al acestuia, potenţial care trebuie susţinut şi de stat prin reglementări favorabile dezvoltării acestuia", a menţionat Adrian Câciu, la Gala BVB Awards.

El a precizat că Ministerul Finanţelor sprijină activ eforturile şi demersurile instituţiilor responsabile cu supravegherea şi funcţionarea pieţelor financiare şi de capital din România pentru a oferi o alternativă viabilă finanţării prin intermediul sectorului bancar.

"Alături de segmentul de obligaţiuni corporative, care a cunoscut o dezvoltare accelerată în ultimii ani, piaţa titlurilor de stat reprezintă o componentă esenţială în formarea şi dezvoltarea pieţelor financiare şi a pieţei de capital prin care pot fi finanţate proiecte de investiţii de mare anvergură. În acelaşi timp, piaţa titlurilor de stat contribuie la lărgirea şi la diversificarea bazei de investitori: fonduri de pensii private, fonduri de investiţii, fonduri mutuale, societăţi de asigurări, atât în plan intern cât şi extern, precum şi a instrumentelor de investiţii. Pentru a creşte gradul de educaţie financiară în rândul investitorilor mici am lansat emisiuni de titluri de stat pentru populaţie, prin mecanismele Bursei de Valori Bucureşti, un proces ce ne propunem să îl continuăm şi în viitor, l-am restartat şi în acest an. Dincolo de partea concretă şi financiară care poate ajuta capitalul de pe bursă cred că avem nevoie de un parteneriat real şi o consolidare a ceea ce înseamnă instrumentele de educaţie financiară la scară largă în România pentru că ar trebui să ducem economiile şi din perspectiva populaţiei, dar şi a companiilor mici, chiar nelistate în zona bursieră", a subliniat ministrul Finanţelor.


În opinia sa, ar trebui adus mult mai mult capital "către zona de investiţii pe active şi nu pe partea pasivă"



"După cum ştiţi, avuţia netă a populaţiei de exemplu, nu este una care să ne facă campioni în Europa. Parteneriatul cu Bursa de Valori Bucureşti şi succesul acestui instrument Fidelis confirmă faptul că Bursa este un canal propice atât pentru finanţarea statului român, cât şi pentru oferirea de instrumente şi mecanisme complexe de economisire şi de tranzacţionare pentru persoanele fizice. Consider că doar printr-un efort comun a tuturor factorilor implicaţi în dezvoltarea pieţei de capital putem contribui la finanţarea companiilor autohtone, inclusiv în ceea ce priveşte proiectele verzi", a adăugat Adrian Câciu.

El a afirmat că, în acest sens, Ministerul Finanţelor are ca obiectiv pentru perioada următoare crearea cadrului general aplicabil pentru emiterea de obligaţiuni verzi.

"Chiar avem acest lucru expres prevăzut şi în programul de Guvernare şi vrem să venim cu instrumente care să poată ajuta chiar din acest an accesul la acest tip de finanţare. La acest moment sunt negocieri la nivel european pentru avansarea reformelor privind uniunea pieţelor de capital. Discutam chiar înainte că trebuie să ne întâlnim şi să punem la punct o strategie pentru ca această uniune a pieţelor de capital să ne surprindă într-un context structural creat astfel încât să putem să nu avem un dezechilibru pe competitivitate din perspectiva pieţelor de capital", a subliniat ministrul Finanţelor.

Citeşte şi: ROBOR le dă frisoane românilor cu credite. Nouă creştere. Nu a mai fost la acest nivel din 2014!

Potrivit acestuia, cetăţenii români, investitorii individuali sau instituţionali vor avea acces permanent transparent digital şi informaţii la cele mai noi oportunităţi de plasament investiţional pe termen lung, în baza acestui pachet amplu de măsuri pe care Uniunea Europeană îl pregăteşte şi la care "va trebui şi noi să răspundem cu instrumentele naţionale".

 

Strategie naţională pentru piaţa de capital


"De asemenea, în acest moment elaborăm împreună cu Autoritatea de Supraveghere Financiară o strategie naţională pentru piaţa de capital unde din punctul meu de vedere trebuie să lucrăm împreună cu toţi actorii instituţionali din zona pieţei de capital", a mai spus Adrian Câciu.

În opinia sa, această strategie va asigura o dezvoltare coerentă a pieţei de capital în România şi va pregăti cadrul pentru implementarea unor noi strategii europene în domeniu legate de digitalizare, finanţare sustenabilă şi finanţare verde.

"Nu în ultimul rând vreau sa profit de această ocazie şi să vă invit, domnule preşedinte, dar şi pe ceilalţi actori instituţionali din zona pieţei de capital, dar şi din zona de reglementare să faceţi parte din comitetul consultativ pe care îl creăm la nivelul Ministerului Finanţelor în sensul în care, acolo, aş vrea să identificăm împreună soluţii pentru dezvoltarea rapidă, structurală şi sustenabilă a pieţei de capital, a pieţelor de capital, aducerea lor într-o zonă de confort din perspectiva competiţiei regionale şi mai ales din perspectiva exploatării potenţialului masiv de capital care există în zona noastră", a mai spus ministrul Finanţelor, citat de Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dolari și euro
Lingouri de aur / FOTO: Freepik
Fidelis
Jerome Powell, șeful Fed / Foto: Federal Reserve / Flickr
Foto cu caracter ilustrativ: Freepik.com
Platformă petrolieră / FOTO: https://www.conocophillips.com/news-media/

Prețul petrolului, în creștere spre sfârșit de săptămână

Prețurile petrolului au continuat să crească joi, pe...

SUA vs China / sursa foto: Freepik.com

SUA-China: Confruntarea titanilor

Pe fondul escaladării războiului comercial dintre Statele Unite și China, un...

Analize / FOTO: Freepik

Aceste acțiuni au un potențial de creștere de până la 62%

Tehnologia în cădere liberă: Nvidia și Nasdaq, printre...

Banca Națională a României

Banca Naţională a României împlineşte 145 de ani

Banca Naţională a României împlineşte joi 145 de ani.

BCE / sursa foto: Freepik.com / frimufilms

Piețele așteaptă relaxarea monetară

Randamentele obligațiunilor din zona euro au urcat ușor...

Digitalizarea în România merge foarte prost / Foto: Freepik
Ceasuri / FOTO: Freepik

Ceasurile elvețiene au invadat piața Statelor Unite

Un fenomen atent monitorizat de analiștii financiari.

Foto: Freepik.com
ABB / FOTO: Pagina de Facebook a companiei

ABB vrea să listeze la bursă divizia de robotică

Grupul industrial elvețian ABB a anunțat joi că...

Semn de întrebare
Dolarul rămâne sub presiune / Ilustrație: Oana Pavelescu

Cum a devenit Trump aliatul neașteptat al monedei euro

Războiul tarifar inițiat de Donald Trump a declanșat o...

Rachete ale armatei Chinei / FOTO: Wikipedia
Un proiect revoluționar / FOTO: Captură ecran
Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Corina Martin / FOTO: Pagina de Facebook
Trenuri / Foto: Freepik
Știrile dimineții / Foto: Freepik
Magistrați / Foto: Freepik
Beijing
Ghișeu
Foto: Freepik.com
Copii din mediul rural rareori se consideră fericiți / Foto: Oana Pavelescu
Guvernul are buzunarele goale / Ilustrație: DCBusiness
Despre prosumatori
Familie în vacanță / Foto: Freepik

pixel