Ministrul Muncii, anunţ despre plata pensiilor majorate

Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
BANI: Anunţul momentului pentru PENSIONARII din România
BANI: Anunţul momentului pentru PENSIONARII din România
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a explicat cum este situația la Casele Județene de Pensii care fac viramente către Poșta Română.

Întrebat care este situaţia cu plata pensiilor majorate în această lună, ministrul Muncii, Marius Budăi, a spus: 

„Situația este foarte bună zic eu. Luni am preferat să nu fiu în București, să fiu în țară. Am fost în sediul unei case teritoriale de pensii și am fost pe grupul director economici din toate Casele Teritoriale de Pensii și am rugat pe vechii și noii mei colegi să raporteze din 30 în 30 de minute câte Case Județene de Pensii mai fac viramente către Poșta Română.

Bulgaria înăsprește condițiile de intrare în țară

Așteptam rând pe rând să văd că se pot realiza viramentele către Poșta Română teritorială din fiecare județ, astfel încât să punem sumele respective la dispoziția lucrătorilor poștal și astfel încât să se înceapă virarea pensiilor către seniorii acestei țări.

Până în data de 15 ianuarie așa cum am propus să închidem tot ce înseamnă plata pensiilor, acea parte a pensiilor care se eliberează de către lucrătorii poștal.

Le mulțumesc încă o dată lucrătorilor poștali pentru deschidere și pentru dorința de a rezolva această problemă și pentru faptul că au înțeles că până la urmă vorbim de părinții și bunicii noștri și trebuie să facem cu toții eforturi să ne încadrăm în termenul stabilit", a spus Marius Budăi, ministrul Muncii, la emisiunea Subiectiv de la Antena 3. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Târg imobiliar

Statul impune reguli dure pe piața imobiliară

Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să le ofere...

Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Viktor Orban / Foto: MTI
Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Nicușor Dan
Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Cele mai puternice fonduri de pensii își retrag banii din obligațiunile americane

Fondurile de pensii din Europa de Nord încep să fugă de SUA

Marii investitori instituționali din Europa de Nord...

Loto

Loteria Română vrea să demareze o campanie publicitară

Loteria Română organizează licitaţie deschisă pentru...

Oameni pe stradă / Foto: Freepik
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
ANAF
Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Asigurări / Ilustrație: DCBusiness

pixel