UPDATE: "Angajatul ministerului vizat de acheta procurorilor DNA a fost schimbat din funcție. Luăm toate măsurile pentru buna continuare a activității, iar la nivelul conducerii ministerului va urma o evaluare a personalului", informează MIPE.
Potrivit surselor citate, directorul a ajutat două angajate să ocupe posturile, prin furnizarea subiectelor de la examen, percepând la schimb o "taxă" din salariu. Astfel, în ultimii doi ani, directorul ar fi primit lunar de la cele două angajate o treime din salariu lor. La locuinţa directorului au fost găsite mai multe teancuri de bani, în total 174.000 lei, 10.000 dolari şi 11.000 euro, dar şi mici lingouri de aur, relatează Agerpres.
"În legătură cu informațiile apărute în mass-media despre perchezițiile procurorilor Direcției Naționale Anticorupție Constanța, facem următoarele precizări:
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene are o politică de toleranță zero față de fapte de corupție. În măsura în care organele de cercetare penală ne vor solicita colaborarea în bunul mers al anchetei, avem toată deschiderea și le vom pune la dispoziție toate documentele care ne vor fi solicitate.
Așteptăm mai multe informații oficiale ca să putem dispune măsuri imediate de izolare a situației și de înlăturare a oricărui risc de vulnerabilizare în continuarea activității.", transmite Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministerul Finanțelor...
Alocațiile pentru copii rămân...
Persoanele asigurate în baza...
Campioană de un deceniu la...
O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...
Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante
Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.
Piața imobiliară din România...
Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...
Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...
Primăriile pot lua împrumuturi...
Analiza publicată de DCBusiness...
Guvernul clarifică acordarea...
Acțiunile Oracle au scăzut cu...
O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...
Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...
Sistemul energetic românesc...
Leul a avut o evoluție relativ...
Electrificarea liniei ferate...
Dumitru Chisăliță: „Sancțiunile...
Generația Z cumpără cel mai...