Mircea Coșea: ”Suntem o țară de 50 de bani. O spun cu durere!”

Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
Mircea Coșea / Foto: Arhivă
Mircea Coșea / Foto: Arhivă
Mircea Coșea și-a exprimat opinia față de declarația Valentin Lazea care spunea că: ”Cine nu are 5.000 € să se împrumute la bănci ca să își anvelopeze locuințele” pentru că, în opinia economistului șef al BNR, ne așteaptă o iarnă complicată.

Profesorul Mircea Coșea a spus că i se pare ”stranie această apreciere a domnului Lazea, pentru că băncile cred că ar trebui să se uite puțin mai jos, nu la populația României, care are 500 euro puși deoparte, cine are azi în România 5.000 de euro puși deoparte. Cine? Cei care așteaptă voucherele? Cei care așteaptă 700 de lei? Cei care de abia trec de la o zi la alta, pentru că prețul la cartofi și la ulei crește în permanență?”.

Analistul a mers mai departe cu comentariul spunând că Lazea a prezentat situația băncilor ca fiind una înfloritoare cu beneficii comparabile cu cele de anul trecut: ”Lucrurile merg foarte bine în sistemul bancar și, ce să vezi, în România merge foarte prost viața populației. Și atunci mie mi se pare că astfel de sfaturi depășesc puțin limitele realului, pentru că băncile ar trebui să fie mult mai atente cu cine și în ce fel discută. În fața băncilor  nu stai cei care au 5.000 de euro puși deoparte, stau o masă întreagă de populație care se gândește cu mare chin cum trec luna, cum pot să mai ia câte un împrumut de 25 de lei sau 50 de lei de la casele de pensii. Deci situația este cu totul alta. Dacă banca se adresează numai acestei categorii privilegiate, care nu au ce să facă cu banii, atunci e foarte bine și să meargă înainte așa.

Economistul a atras atenția că ”nu asta e calea pentru care ar trebui să fie atrași românii ca să ia credit de la bancă. Banca ar trebui să devină un actor important în aceste zile pentru ajutorarea situației economice a țării. Banca nu ar trebui să fie un fel de elită a societății care câștigă, care are beneficii în situația în care economia pierde, iar cetățenii sunt din ce în ce mai săraci” a spus Mircea Coșea a a adăugat despre afirmațiile lui Lazea că: ”Mi s-a părut o declarație șocantă”. 

Citește și: Încă doi ani de criză. Cum scăpăm? Mircea Coșea: ”Ajută-i pe cei care creează valoare”

Analistul a mai adăugat că i ”s-a părut straniu ca în actualele condiții să te bucuri că băncile au profit, iar populația are un nivel de trai atât de jos încât să înceapă să scadă nu numai în nivelul de alimentare, cu bunuri de consum, dar și cel care ține de bunurile recurente. Uitați-vă ce se întâmplă astăzi! În piața alimentară, prețurile cresc de la o zi la alta. Oamenii, din bugetul pe care îl au de familie, de abia reușesc să se descurce. O treime din buget este numai pentru taxe, impozite, facturi și așa mai departe, iar Banca Națională cheamă la bancă pe cei care au 5.000 de euro puși deoparte. Aș vrea să văd și eu în situația asta România. Cine sunt cei care au 5.000 de euro puși deoparte, în afară de cei care sunt evazioniști? Câți în afară de cei care fac afaceri cu statul sau în afară de cei care au niște venituri pe care nici nu vreau să le calific, pentru că sunt departe de a fi legale. Deci, situația României de azi nu îi are, nu se măsoară în 5.000 de euro, se măsoară în vouchere de 250 de lei la două luni. De aici pleacă judecata, de aici trebuie să plece banca. Banca trebuie să înțeleagă că trăiește într-o țară în care, la două luni, Guvernul poate să dea doar cinci zeci de euro pe lună, nu 5.000 de euro pentru anveloparea casei.

Mircea Coșea a făcut o constatare dureroasă: ”România este țara căruciorul de la supermarket la 50 de bani. De aici trebuie să plecăm. Este foarte grav că statul poate să dea doar banul pe care îl punem la căruciorul de la supermarket. Asta poate să facă români!”.

Profesorul Coșea a mai adăugat că: ”Putem să judecăm, să facem ce vrem, dar realitatea este că suntem la nivelul căruciorului de la supermarket. Și în condițiile astea vorbim despre oamenii care poartă în portofel, fără să știe ce să facă cu ei 5.000 euro și să se ducă la bancă. Dacă n-au bani să se împrumute. Și să se împrumute cu , trebuie să împrumute cu ROBOR- ul de astăzi? Păi aici trebuie să fim puțin realiști! Ce cerem acestui popor? Noi cerem ca să supraviețuiască într-o criză îngrozitoare de care n-am avut idee până acum, nici n-am știut cum să o calificăm. Și deodată, hai să mergem la bancă să cerem bani pentru anvelopare! Vrem să facem economie de energie? Da! Atunci să restructurăm economia și marele consum de energie pe care îl avem pe produs, pentru că suntem o țară cu o economie înapoiată, cu o industrie energofagă. Atunci da, dar ca să ceri cetățeanului român să dea 5.000 de euro, oricum și în orice fel să se ducă la bancă să mai iasă de acolo un credit, mie mi se pare că trăim pe altă lume. În România de astăzi, și o spun cu cea mai mare jenă și durere, este țara de 50 de bani! Asta este. Atâta poate România azi, 50 de bani!”, a conchis profesorul Mircea Coșea la postul B1TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Investitori la bursă / FOTO: Freepik
Este nevoie de redresare
Lacătul pe ușă
COP29 BAKU / FOTO: https://cop29.az/en/media-hub/media-gallery/35/album?slide=8
Garage DDD / FOTO: Captură ecran
Toyota
Donald Trump / Foto: Flickr, Casa Albă

Echipa Donald Trump II: Loialitate în slujba unei ambiții

Președintele ales a dezvăluit într-un timp record numele...

În laboratoare / FOTO: https://www.leti-cea.fr/cea-tech/leti/Pages/presse/Phototheque.aspx
Mașină electrică / FOTO: Freepik
Unicredit

UniCredit exclude relocarea sediului central în Germania

Andrea Orcel, directorul general al UniCredit SpA, a...

Unilever / FOTO: Freepik

Unilever vrea să renunțe la o serie de produse alimentare

Este o manevră care face parte din planurile de...

foto: pexels.com
O colaborare de succes
Bună dimineața! Să aveți o zi minunată!
Mașină electrică / sursa: Freepik.com
Jeff Bezos și Elon Musk
La volan, fără griji! FOTO: Freepik
Bitcoin / Foto: Freepik
Bentley

Bentley spune „nu încă”: ce ascunde strategia Beyond100+

Bentley Motors Ltd., unul dintre cei mai exclusiviști...

Bursa de Valori București
Ministrul Marcel Boloș / FOTO: Facebook
Stație de transformare / Foto: Freepik
Bună dimineața! / Foto: rawpixel.com
ArcelorMittal

ArcelorMittal amână investițiile verzi planificate în UE

Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...

Cu ochii pe mesaje / FOTO: Freepik
foto: pexels.com
Concedieri / sursa foto: Freepik.com / Drazen Zigic
Aragaz / FOTO: Unsplash

Ungaria caută noi surse de aprovizionare cu gaz natural

O strategie menită să asigure un echilibru între...


pixel