Mircea Geoană, încă doi ani la vârful NATO. Acesta confirmă prelungirea mandatului de SG Adjunct al Alianței

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Mircea Geoană, a confirmat sâmbătă că mandatul său în de Secretar General Adjunct al NATO a fost prelungit cu un an, până în octombrie 2023.

'Sunt onorat de decizia Secretarului General Jens Stoltenberg de a-mi prelungi mandatul cu încă un an, până în octombrie 2023', a scris Mircea Geoană pe contul său de Facebook.

'Acum doi ani, pe 16 octombrie 2019, am preluat funcţia de Secretar General Adjunct al NATO. O mare onoare, dar şi o provocare, să fiu primul lider din Centrul şi Estul Europei care ocupa o astfel de funcţie', a amintit Geoană, subliniind că 'au fost doi ani intenşi, plini de provocări, dar şi de mari satisfacţii'.

El afirmă, că prin prelungirea mandatului, că va 'putea să contribuie la negocierea, adoptarea şi implementarea noului Concept Strategic şi a agendei NATO 2030'.

'Nimic mai important decât să asigurăm adaptarea Alianţei noastre la un mediu de securitate profund modificat şi să continuăm să protejăm în faţa oricărei ameninţări securitatea şi prosperitatea celor 30 de naţiuni aliate şi a celor 1 miliard de cetăţeni, de a căror încredere depinde în mod esenţial succesul nostru comun', mai scrie secretarul general adjunct al NATO în mesajul său.

Citește și: Furnizorii presează pentru reducerea TVA la energie ”pentru a supravieţui acestei ierni”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: pexels.com
Freepik.com
Banca Națională a României
Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Șofer / sursa: Freepik.com
Agricultura. Foto: Freepik.com
Shein / Foto: Dick Thomas Johnson / Flickr
Semnare contract

Demers pentru modificarea sistemului drepturilor de autor

IMM România susţine introducerea unui colector unic, a...

Dosar ANAF. foto: Freepik.com
Bani. Foto: Freepik.com
Fermierii vor fi mai protejați / Foto: Freepik
Petrol / FOTO: Freepik
Lingouri și monede de aur / sursa foto: Freepik.com

Aurul a trecut pragul de 650 lei/gram

Leul a încheiat ședința de miercuri în ușoară scădere...

Sedinta de Guvern

Ce decide Guvernul Bolojan în prima şedinţă din 2026

Proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței...

Oameni pe stradă
Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik
Foto: Mihai Ciobanu
TAROM

Bogdan Costaş, director general interimar al TAROM

Consiliul de Administraţie al TAROM a decis numirea lui...

Cumpărături online / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Foto: DRDP Brasov
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
UE - bani. Foto: Freepik.com

UE - excedent de cont curent, România - campioană la deficit

Uniunea Europeană a continuat să înregistreze un...

Schimb valutar. Freepik.com

pixel