În data de 14 iunie 2024 a avut loc Adunarea Generală a Acţionarilor TAROM, şedinţă în cadrul căreia s-au luat o serie de decizii importante privind managementul companiei. Concret, Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor a aprobat revocarea din funcţia de administrator provizoriu, începând cu data şedinţei care va fi ultima zi de mandat, a lui Mirel Alexandru Marcu.
De asemenea, în cadrul aceleiaşi şedinţe, s-a aprobat numirea în funcţia de administrator în Consiliul de Administraţie TAROM, pentru o perioadă de patru ani, a următorilor: Anca Daniela Boagiu, Iuliana Cristina Bârcă, Monica Săsărman, Ionuţ Costin Iordache, Mirel Alexandru Marcu, Mihăiţă Ursu, Daniel Iulian Idolu, începând cu 15 iunie şi până la data de 15 iunie 2028.
Tot Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor a stabilit ca indemnizaţia fixă lunară brută a administratorilor numiţi să fie la nivelul sumei de 12.500 lei, numai dacă cuantumul acesteia se încadrează în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli aprobat.
Reprezentanţii Ministerului Transporturilor au fost mandataţi să semneze contractele de mandat care vor fi încheiate cu administratorii nou numiţi.
Documentul poate fi studiat aici: pag.1, pag. 2, pag.3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Documentul a fost publicat,...
Sectorul turistic din România...
Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.
MADR propune reguli mai clare...
Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...
Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...
Termenul pentru depunerea...
Proiectul Neptun Deep...
Curtea Constituţională discută,...
Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.
Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...
UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...
Ministerul Finanțelor...
Nestle România a decis...
INS: Înmatriculările auto...
Legea care majorează capitalul...
OMV Petrom a încheiat anul 2025 cu un profit net de...
Miliardarul Elon Musk,...
Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...
Comisarul european pentru...
După ce Australia a devenit, în...
Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...
Leul s-a apreciat uşor, marţi,...