Modificările fiscale, 15 iulie 2022: Impozitare, TVA, jocuri de noroc, contribuţii, plafoane - Document cu toate prevederile

Autor: Mihai Ciobanu
Data actualizării:
Data publicării:
Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de vineri, 15 iulie, noi modificări la Codul fiscal.

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de vineri, prin ordonanţă, o serie de modificări la Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal. Ordonanţa şi Nota de fundamentare pot fi studiate aici şi aici

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, în privinţa impozitului pe profit se propune extinderea facilităţii privind scutirea de impozit a profitului investit şi pentru investiţiile în active utilizate în activitatea de producţie şi procesare, activele reprezentând retehnologizare, pentru stimularea contribuabililor de a dezvolta noi capacităţi de producţie, şi de a le moderniza pe cele existente.

Totodată, se propune majorarea cotei impozitului pe dividende, de la 5% la 8%, pentru dividendele distribuite/plătite între persoane juridice române, precum şi pentru cele distribuite/plătite nerezidenţilor.

De asemenea, prin acelaşi proiect se are în vedere aplicarea opţională a sistemului de impozit pe veniturile microîntreprinderilor.

Potrivit documentului, modificările sistemului de impozit pe veniturile microîntreprinderilor promovate prin proiectul de ordonanţă sunt: aplicarea opţională a sistemului de impozit pe veniturile microîntreprinderilor prin reducerea plafonului veniturilor obţinute în anul precedent, de la 1.000.000 euro la 500.000 euro; pentru anul fiscal 2023, veniturile luate în calcul pentru stabilirea limitei de 500.000 euro, echivalentul în lei, precum şi celelalte elemente care constituie baza impozabilă, sunt cele înregistrate potrivit reglementărilor contabile aplicabile la 31 decembrie 2022.

Ministerul Finanţelor propune şi abrogarea impozitului specific unor activităţi începând cu 1 ianuarie 2023, faţă de luna august a acestui an cum era în prima propunere de proiect.

În cazul veniturilor obţinute din jocuri de noroc, se propune menţinerea modalităţii de determinare a impozitului pe venit prin aplicarea unui barem de impunere cu tranşe de venit asupra fiecărui venit brut, cu cote de impunere cuprinse între 10% şi 40%. Totodată, baremul de impunere propus cuprinde şi modificarea tranşelor de venit. În cazul veniturilor obţinute ca urmare a participării la jocurile de noroc caracteristice cazinourilor, cluburilor de poker, slot-machine şi lozuri se propune modificarea plafonului neimpozabil la nivelul a 600 lei, inclusiv, pentru fiecare venit brut primit de contribuabil.

Cât priveşte impozitul pe venit şi contribuţii sociale obligatorii se propune, între altele, modificarea plafonului până la care se acordă facilităţile fiscale în domeniul construcţiilor, sectorul agricol şi în industria alimentară, respectiv de la 30.000 lei lunar la 10.000 lei lunar, inclusiv. Pentru partea din venitul brut lunar ce depăşeşte 10.000 lei nu se aplică facilităţile fiscale.

O altă propunere vizează modificarea plafonului până la care contribuabilii determină venitul net anual pe bază de norme de venit, respectiv de la 100.000 euro la 25.000 euro. Modificarea are în vedere contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente, altele decât venituri din profesii liberale obţinute din prestarea de servicii cu caracter profesional, potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea şi exercitarea profesiei respective.

Alte modificări vizează instituirea unei condiţii de deţinere de titluri de participare de către acelaşi acţionar/asociat la cel mult trei microîntreprinderi în cazul acţionarilor asociaţilor care deţin mai mult de 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot; limitarea la 20% a veniturilor obţinute din consultanţă şi management; excluderea din sfera de aplicare a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor a persoanelor juridice care desfăşoară activităţi: în domeniul bancar, în domeniul asigurărilor şi reasigurărilor, al pieţei de capital, inclusiv activităţi de intermediere în aceste domenii, în domeniul jocurilor de noroc, precum şi a persoanelor juridice române care desfăşoară activităţi de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol şi gaze naturale.

În şedinţa de Guvern va fi aprobat şi un proiect de ordonanţă de urgenţă privind instituirea unor măsuri pentru stimularea investiţiilor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile în domeniul eficienţei energetice, resurselor regenerabile de energie pentru întreprinderi mari şi IMM-uri, energiei verzi din surse regenerabile destinate autorităţilor publice locale, precum şi unele măsuri în domeniul specializării inteligente

Printr-o altă ordonanţă de urgenţă, Executivul va adopta unele măsuri necesare în vederea implementării Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, decontarea unor cheltuieli privind sprijinirea refugiaţilor din Ucraina precum şi acordarea de granturi din fonduri externe rambursabile pentru investiţii destinate retehnologizării IMM-urilor.

Un alt proiect de ordonanţă de urgenţă vizează preluarea de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale a unor creanţe bugetare aflate în administrarea Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului, asupra unor societăţi deţinătoare de bunuri utile facilitării şi fluidizării transportului de resurse strategice şi ale rezervelor de stat.

Tot printr-o ordonanţă de urgenţă, Guvernul va completa OUG nr. 80/2022 privind reglementarea unor măsuri în domeniul ocupării posturilor în sectorul bugetar. Astfel, la propunerea Ministerului Educaţiei, se va aproba organizarea de concursuri pentru ocuparea posturilor didactice, didactice auxiliare şi nedidactice, precum şi a funcţiilor de conducere, vacante sau temporar vacante din unităţile de învăţământ preuniversitar şi instituţiile de învăţământ superior.

În şedinţă va fi aprobat şi un memorandum privind înfiinţarea punctelor de trecere a frontierei de la Racovăţ - Diakivţi, Vicovu de Sus - Krasnoilsk şi Ulma - Ruska, comune cu Ucraina.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
George-Sergiu Niculescu
Deficit bugetar
BNR
Oameni pe stradă / Foto: Arhiva DCBusiness
Rusal / FOTO: Site-ul oficial al companiei

Rușii intră puternic în cursa pentru metale rare

Este o mișcare strategică a Moscovei.

Benzinărie
Donald Trump / Foto: Casa Albă / Flickr
Austan Goolsbee / FOTO: Pagina oficială de Facebook a FED of Chicago

SUA: Fed nu judecă inițiativele politice, „se adaptează”

Banca centrală a Statelor Unite trebuie să își adapteze...

Grafic bursier / FOTO: Freepik
Rolls Royce / FOTO: Wikipedia

Rolls-Royce continuă să prindă altitudine

Creștere puternică a profitului.

Chimist / FOTO: Freepik
Depozit eMag
Argint / FOTO: Unsplash

Argintul va crește cu 118%: Previziunile unui om deștept

Robert Kiyosaki, celebrul autor al bestsellerului de...

Bogdan Stan / Foto: Agerpres / Silviu Matei
Regele Marocului / FOTO: Captură ecran

Regele Marocului, îndemn neobișnuit adresat populației

Așa ceva nu s-a mai întâmplat din 1996.

Știrile dimineții
Euro / FOTO: Freepik
Mina de litiu Shevchenkivske

Ce prevede acordul SUA - Ucraina privind resursele minerale

Ucraina, pregătită să aprobe un acord privind...

Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom

Când şi cum vor fi vândute gazele din Marea Neagră

Romgaz va comercializa gazele din Marea Neagră printr-o...

Strângere de mână / FOTO: Freepik

SUA și Rusia, noi negocieri decisive, joi, la Istanbul

Diplomați ruși și americani se întâlnesc la Istanbul...

Ședință de Guvern / Foto: gov.ro
Foto: Pexels.com
Rheinmetall / FOTO: https://www.facebook.com/profile.php?id=100063473487031&sk=photos
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
foto: pexels.com
Factura. Foto: Pexels.com

pixel