BNR: Piața muncii din România, un risc structural pentru economie
Piața muncii din România intră...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, potrivit căruia suma asigurată pentru o locuinţă de tip A este de 100.000 de lei, iar pentru o locuinţă de tip B suma este de 50.000 de lei.
Actul normativ are ca obiect de reglementare introducerea posibilităţii încheierii contractului PAD în cadrul aceluiaşi contract cu alte asigurări facultative emise de alţi asigurători în sistem de coasigurare, a clarificării obligativităţii încheierii contractului PAD pentru toate imobilele cu destinaţia de locuinţe, indiferent dacă acestea sunt sau nu utilizate în acest scop, a modificării unor prevederi cu privire la dreptul de despăgubire în cazul construcţiilor la care au fost realizate modificări neautorizate asupra structurii de rezistenţă, precum şi stabilirea cuantumului despăgubirii de la asigurătorii care au eliberat contractul PAD.
În textul legii se menţionează că dezastru natural este forma de manifestare a riscurilor de cutremur de pământ, alunecare de teren şi inundaţii ca fenomene naturale, care generează prejudicii materiale.
Legea mai menţionează că persoanele fizice şi juridice asigură împotriva dezastrelor naturale, în condiţiile prezentei legi, toate construcţiile cu destinaţia de locuinţă, înregistrate cu această destinaţie în evidenţele organelor fiscale, din mediul urban sau rural, aflate în proprietatea acestora şi pentru care s-a păstrat în fapt destinaţia de locuinţă.
"Pentru contractele anuale, suma asigurată care se acordă în temeiul prezentei legi, denumită în continuare sumă asigurată obligatoriu, este: 100.000 lei pentru fiecare locuinţă de tip A, 50.000 lei pentru fiecare locuinţă de tip B", se mai arată în lege.
Primele anuale cuvenite pentru sumele asigurate sunt de 130 lei pentru suma prevăzută la locuinţele de tip A şi 50 de lei pentru cele de tip B.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Piața muncii din România intră...
Controale mai dure, camere...
Prețurile petrolului au scăzut...
Investitorii individuali din...
Guvernul a adoptat o ordonanță...
Românii nu mai cred în...
Directoratul Național de...
Curs valutar BNR, 16 decembrie...
Numeroase obligaţii fiscale...
Averea netă a miliardarului...
Compania saudită Midad Energy a devenit unul dintre...
ANAF a dat publicităţii...
România se poziționează în...
Vânzarea bunurilor personale...
Kaufland România anunță programul de funcționare al...
Decalajul de încasare a TVA a...
Președintele României a semnat...
Anunţul momentului de la Casa...
Negocierile de pace dintre...
Programul Rabla Auto 2025 se...
Ford reduce drastic gama de vehicule electrice.
Un investitor în bitcoin vrea...