Moldova, sub blocada aeriană a UE

Autor: Costin Spoială
Data publicării:
Nouă companii din Moldova nu pot intra în spațiul aerian al UE
Nouă companii din Moldova nu pot intra în spațiul aerian al UE
Comisia Europeană a dat marţi publicităţii o listă revizuită a companiilor aeriene care nu îndeplinesc standardele internaţionale de siguranţă şi în consecinţă sunt supuse unor interdicţii de a opera în Uniunea Europeană, informează AFP. "Toate companiile aeriene din Republica Moldova, cu excepţia Air Moldova, Fly One şi Aerotranscargo, au fost incluse pe această listă din cauza lipsei de supervizare din partea Autorităţii pentru aviaţie civilă din Republica Moldova", informează Executivul comunitar.

În schimb, compania aeriană naţională din Angola, TAAG Angola Airlines, precum şi o altă companie cu sediul în această ţară, Heli Malongo, care erau vizate de restricţii de exploatare începând din luna noiembrie 2008, au fost scoase de pe lista neagră a Comisiei Europene.

"Menţinerea celui mai înalt nivel de siguranţă în Europa este prioritatea noastră. Lista companiilor aeriene sigure rămâne unul din cele mai eficiente instrumente ale noastre", a declarat comisarul european pentru Transport, Violeta Bulc.

Citește și: Un mare operator aerian se retrage din România

Conform listei revizuite, un număr total de 120 de companii aeriene fac obiectul unei interdicţii de exploatare în Uniunea Europeană: 114 companii înregistrate în 16 state din cauza lipsei de supervizare din partea autorităţilor aeriene din acele state, la care se adaugă alte şase companii din cauza îngrijorărilor privind securitatea companiilor respective: Avior Airlines (Venezuela), Iran Aseman Airlines (Iran), Iraqi Airways (Irak), Blue Wing Airlines (Surinam), Med-View Airlines (Nigeria) şi Air Zimbabwe (Zimbabwe).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Asigurări / Ilustrație: DCBusiness
Bogdan Chiriţoiu / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr
Temu / Foto: DCBusiness
Dan Suciu
Tunelul Margina-Holdea
ONG-urile riscă să dispară
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan, discuții cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineaţă...

e-Factura / Foto: Freepik

pixel