Monitorul Preţurilor pentru Carburanţi, lansat de Consiliul Concurenței

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Românii se vor putea informa în legătură cu prețul carburanților
Românii se vor putea informa în legătură cu prețul carburanților
Consiliul Concurenţei organizează luni o conferinţă de presă cu ocazia lansării platformei "Monitorul Preţurilor pentru Carburanţi", la care au fost invitaţi reprezentanţi ai autorităţilor şi ai companiilor implicate în acest proiect. 

La sfârşitul lunii decembrie 2018, Consiliul Concurenţei a semnat un contract cu firma Maguay pentru realizarea aplicaţiei, contractul având o valoare de 1,42 milioane de lei. În februarie, preşedintele CC, Bogdan Chiriţoiu, declara că platforma web şi aplicaţiile mobile vor fi gata până la mijlocul acestui an.

"Dezvoltarea acestui sistem de monitorizare a preţurilor va conduce la transparentizarea pieţei pentru consumatori, permiţându-le să se informeze cu privire la preţurile practicate de principalele reţele de distribuţie a carburanţilor auto, astfel încât aceştia să poată alege produsele cu cel mai bun raport preţ-calitate", afirma Chiriţoiu.

Citește și Prețuri mai mici la benzină și motorină. Ce se pregătește

Consiliului Concurenţei are în derulare şi o analiză pe piaţa carburanţilor, lansată după ce preţul benzinei şi motorinei în România, fără taxe, a depăşit media europeană. În urma anchetei, care va fi gata în perioada următoare, autoritatea va veni cu recomandări pentru creşterea concurenţei pe piaţa carburanţilor.

În noiembrie 2016, Consiliul Concurenţei a lansat www.monitorulpreturilor.info, proiect-pilot, accesibil pentru Bucureşti şi Ilfov, care oferă preţurile pentru 128 de produse alimentare (64 de categorii generice de produse, pentru fiecare dintre acestea fiind disponibile două preţuri de produs individual, cel mai ieftin şi cel mai bine vândut).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Lapte praf / Foto: Freepik
Microbuzele românești, prezentate la Bruxelles
Petrobrazi / Foto: OMV Petrom

Scădere abruptă a profitului OMV Petrom

 OMV Petrom a încheiat anul 2025 cu un profit net de...

Elon Musk / Foto: Forumul Economic Mondial de la Davos
Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres
Copii se joacă cu dispozitive electronice / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

Micii fermieri scapă de controale și sancțiuni

Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...

Schimb valutar / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Chei auto. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Foto: Pexels
Consiliul Economic și Social

pixel