Moşii de toamnă 2021. Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce e bine să faci astăzi şi ce să eviţi

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Moşii de toamnă 2021. Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce e bine să faci astăzi şi ce să eviţi
Moşii de toamnă 2021. Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce e bine să faci astăzi şi ce să eviţi
Moşii de toamnă 2021. De sărbătoarea Moşii de toamnă sunt legate numeroase credinţe populare, tradiţii şi superstiţii. Potrivit scrierilor bisericeşti, se spune că vinul, coliva şi colacul au putere de mijlocire în faţa lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor celor adormiţi.

Pe 30 octombrie, de sărbătoarea Sâmbăta Moşilor de toamnă, în sfintele lăcaşuri, preoţii se roagă împreună cu rudele celor adormiţi pentru sufletele acestora. Pentru acest ritual creștin, credincioşii aduc la biserică daruri de milostenie pentru sufletele celor adormiţi, precum colivă, vin, colaci, lumânări şi tămâie.

De sâmbăta Morţilor de toamnă sau Moşii de toamnă, aşa cum este sărbătoarea cunoscută în rândul credincioşilor, se dă de pomană oamenilor nevoiaşi, preparatele pe care membrii familiei le-au adus la biserică pentru sfinţire, cum ar fi colaci și colivă, pachete cu mâncare, lumânări, haine sau diverse obiecte.

Pe de altă parte, după terminarea Sfintei Liturghii, pe 30 octombrie, rudele celor adormiţi mai merg în cimitir pentru a face curat sau aprinde lumânări pe morminte.

În unele zone ale ţării, cum ar fi în regiunea Munteniei, lângă coliva pregătită în ziua sărbătorii de moşii de toamnă se mai pune şi un bănuţ. Coliva împreună cu bănuţul se împart celui mai sărman locuitor al satului, pentru a aduce noroc atât celui care a împărţit, cât şi celui ce a primit.

Sărbătoarea Moşii de toamnă aduce o serie de tradiţii, obiceiuri şi superstiţii în rândul credincioşilor, iar pentru a avea noroc, prosperitate şi sănătate, oamenii trebuie să respecte datinile acestei sărbători creştine. 

TRADIȚII

În ziua de Moşii de toamnă, femeile nu dau cu mătura prin gospodărie, pentru a nu ridica praful în ochii celor adormiţi. Totodată, nu spală şi nu aruncă gunoiul din casă, ca să nu ajungă în mâncarea răposaţilor. 

O altă tradiţie creştină în amintirea celor adormiți spune că rudele acestora merg la cimitir pentru a le așeza răposaţilor pe morminte flori și lumânări aprinse. Se mai spune că, în ziua de Moşii de toamnă, cei adormiţi îşi văd rudele lângă morminte ca printr-o pânză. 

În unele zone ale ţării, la sate, se organizează hore, iar la oraș, bâlciuri și baluri. 

Tradiţia mai spune că, de Moșii de Toamnă, este bine ca fiecare persoană să fie împăcată cu toată lumea şi să meargă la biserică cu inima curată.

De Sâmbăta Morţilor, credincioşii care merg la biserică trebuie să se îmbrace în alb, iar femeile să aibă capul acoperit, mai spune o tradiţie legată de vestimentaţie.

De Moșii de Toamnă, finii se duc la nași cu colaci, care intră în rândul colacilor ritualici pentru nuntă. Acest obicei anticipează darul colacilor mari, pe care finii îi vor duce nașilor de Crăciun.

Pe lângă toate aceste tradiţii şi obiceiuri, rugăciunea înălţată cu evlavie în această zi este cea mai importantă pentru sufletul adormiţilor. Aşadar, adunarea în rugăciune în Sâmbăta Morţilor este cea care are putere de mijlocire în faţa lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor celor adormiţi.

Ce e bine să faci şi ce să eviţi în Sâmbătă Morților, pe 30 octombrie 2021

În ziua de Moşii de toamnă, femeile nu dau cu mătura prin gospodărie, pentru a nu ridica praful în ochii celor adormiţi. Totodată, nu spală şi nu se aruncă gunoiul din casă, ca să nu ajungă în mâncarea împărţită răposaţilor. 

În această zi nu este bine să mergi la fântână și nici să treci printr-o răscruce de drumuri izolată. Potrivit tradiției, duhurile necurate poposesc în aceste locuri şi cei care nu ţin cont de acest lucru vor avea ghinion tot anul. 

Nu în ultimul rând, tradiția mai spune că nu este bine să faci vizite, decât dacă împarţi pentru sufletul celor adormiţi nemului.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Bursa de pe Wall Street / FOTO: Freepik
Declaratia 100
Foto:Freepik.com
Strângere de mână / FOTO: Freepik
Foto: Pexels.com
Notificare telefon

Eset, avertizare pentru cei care au cont pe Spotify

Conturile Spotify reprezintă active digitale valoroase...

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Papa Francisc

Papa Francisc a murit

A încetat din viaţă Papa Francisc.

Foto: Freepik.com
Kristalina Georgieva / Foto: FMI / Flickr

Scădere uşoară a numărului de firme dizolvate

Numărul firmelor dizolvate, în scădere cu 8,73% în...

Foto: Freepik.com
Sondă / FOTO: Freepik

Producţia de ţiţei a României scade, importurile cresc

Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 7, 6% în...

Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sol

Ucraina rămâne fără gaze. Rezervele sunt pe sfârşite

Ucraina ar putea avea nevoie să importe până la 6,3...

Razboiul comercial SUA-China / Foto: Freepik
Nissan / FOTO: Unsplash
Foto: Freepik.com
Boeing 737 Max / FOTO: Unsplash
Protest masiv în New York împotriva lui Donald Trump și Elon Musk
Vânzător stradal într-o localitate din California / Foto: Dave Parker / Flickr
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Gândim alte planuri / FOTO: Freepik

Bancherii, obligați să-și pună mintea la contribuție

În noile condiții generate de războiul tarifelor,...

Bursa de la Tokyo / Foto: Dick Thomas Johnson / Flickr

Cine mai are încredere în dolar?

Indicele dolarului scade sub pragul de 100, în timp ce aliați tradiționali...

Mină de cupru

10 mega-mine care țin planeta în priză: cine dă cupru lumii?

Cererea globală de cupru explodează: investiții de peste...


pixel