Muncitorii din Asia, obiectivul industriașilor din România

Autor: Costin Spoială
Data publicării:
Mihai Daraban
Mihai Daraban
Aproximativ 500 de muncitori vietnamezi lucrează acum în România şi există discuţii să fie aduşi mai mulţi, însă procesul birocratic din ţara noastră întârzie cu două-trei luni venirea lor, a declarat, luni, Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), în cadrul unui forum de afaceri România-Vietnam, la care a participat şi premierul ţării asiatice, transmite Agerpres.

"Schimburile comerciale ale României cu Vietnamul sunt sub aşteptări, pentru că suntem totuşi o economie bazată pe industrie în mod special, industrie care fabrică componente pentru echipamente finale, care sunt, de multe ori, sub alte branduri. Într-o statistică directă, avem 185 de milioane de euro anul trecut şi un schimb modest în servicii de 16 milioane. Bineînţeles, balanţa este în favoarea Vietnamului, pentru că 70% din importurile pe care le avem din Vietnam sunt în general electronice şi electrocasnice, a se vedea Black Friday în România", a spus Daraban.

În România există 225 de firme cu capital vietnamez, cu 2 milioane de euro capital subscris. "Foarte mulţi sunt pe import-export, în construcţii, pentru că nevoia noastră de forţă de muncă nu o ştim doar noi, ci şi alte ţări. Sunt şi 500 de lucrători vietnamezi în România, sunt 160 doar în şantierul naval Constanţa. Vietnam a devenit şi atracţie pentru forţa de muncă, sunt societăţi româneşti implicate în adusul de forţă de muncă din Vietnam", a continuat oficialul CCIR.

Citește și: 62% dintre antreprenori vor să aducă muncitori străini

Potrivit acestuia, există discuţii pentru a fi aduşi în România mai mulţi muncitori din Vietnam. "Din fericire, Guvernul a micşorat acel plafon al taxării, în sensul că, până acum o jumătate de an, forţa de muncă străină era taxată la salariul mediu pe economie, iar acum este la salariul minim, ceea ce este de lăudat. Cred că mai trebuie să îmbunătăţim birocraţia de la imigrări, care încă lasă de dorit, adică multitudinea de documente care trebuie întocmită de către angajatori. Vorbim de două-trei luni întârziere numai din cauza acestei birocraţii", a mai arătat Daraban.

Întrebat de jurnalişti cum priveşte cazurile de muncitori vietnamezi care au fost cazaţi în condiţii precare, aşa cum a relatat o parte din mass-media, el a precizat că nu a auzit de astfel de episoade, însă, în opinia sa, nici muncitorii vietnamezi nu sunt prea pretenţioşi în privinţa condiţiilor de cazare, pentru ei fiind mai important să economisească cât mai mulţi bani pentru a-i duce acasă.

"Dacă vă duceţi din Emiratele Arabe Unite, prin Qatar, prin Bahrain, o să vedeţi nişte condiţii care lasă foarte mult de dorit. Românii oferă condiţii normale. Acum trebuie să ţinem cont de dorinţa angajatului, pentru că foarte mulţi nici nu-şi doresc nişte costuri extraordinare în jurul locului de muncă, pentru că vor să ducă cât mai mulţi bani acasă", a explicat Daraban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

factura. Freepik.com
Gazprom
Camp petrolier / Foto: Freepik
Banca Națională a României
Foto: Freepik
Blackout /FOTO: Freepik
Rabla. Foto: Pexels.com

Când va fi lansat Programul Rabla 2025

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a făcut declaraţii...

Factura. Freepik.com

Preţul energiei electrice a explodat! Creştere cu 65,73%

Creşteri semnificative ale preţurilor înregistrate în...

Freepik.com
Centrală termică / sursa foto: Freepik.com
vouchere sociale

Joi, şedinţă de Guvern. Deciziile zilei la Palatul Victoria

Agenda ședinței Guvernului României de joi, 11 septembrie.

Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom
ANAF / Foto: DCBusiness

Premierul Bolojan, numire cheie la conducerea ANAF

Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial. 

Freepik.com
Birou gol / FOTO: Facebook

Încă o zi liberă pentru români. Document din Parlament

Veşti bune pentru românii care au copii de şcoală. 

Ajutor energie. Freepik.com
Mașină electrică / FOTO: Freepik
Roverul Perseverance și elicopterul său, pe planeta Marte
Contor electric
Euro și dolarul au ajuns aprape de paritate
Partidul AUR / Ilustrație: Oana Pavelescu
Contabila

pixel